HOTĂRÂREA Nr.  18 din data de  27  ianuarie  2014       Privind: aprobarea nivelului maxim al costului serviciilor sociale furnizate de Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov pentru anul 2014;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 ianuarie 2014; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Căminului pentru Persoane Vârstnice Braşov, înregistrate cu nr. 5.567/2014, prin care se propune aprobarea costurilor suplimentare nivelului prevăzut de standardul de cost pentru Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov la suma de 17.500 lei/beneficiar, pentru anul 2014; Având în vedere prevederile Legii nr. 17/2000, lege privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, art. 18, alin. (2); Legea nr. 292/2011 - Legea asistenţei sociale, art. 42, 43 şi 136; H.G. nr. 539/2005, cu modificările şi completările ulterioare - pentru aprobarea Nomenclatorului instituţiilor de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, a Regulamentului - cadru de organizare şi funcţionare a instituţiilor de asistenţă socială, precum şi a Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 68/2003 - privind serviciile sociale, art. 14, lit. a) şi c); H.G. nr. 23/2010, privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, art. (2) şi (3) şi Anexa 3; Ordinul nr. 246/2006, privind aprobarea Standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice si pentru centrele rezidenţiale pentru persoanele vârstnice, anexa 2 Standarde minime specifice de calitate - Centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice, Standard 5 - Administrare şi finanţare precum şi H.C.L. nr. 457/2008, privind cuantumul maxim al alocaţiei de hrană; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 2 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă nivelul maxim al costului serviciilor sociale furnizate de Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov  la suma de 17.500 lei/beneficiar, pentru anul 2014.     Art. 2. Primarul Municipiului Braşov şi Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov  vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro