HOTĂRÂREA Nr.  496 din data de  31  octombrie 2013       Privind: avizarea documentaţiei „P.U.Z. - str. Zizinului, calea ferată, limita  intravilan, Braşov, zona sudică a str. Zizinului”, iniţiator Primăria Municipiului Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă extraordinară la data de 31 octombrie 2013; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Amenajarea Teritoriului şi Gestiune Date Urbane din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate cu nr. 78.377/2013, prin care s-a propus avizarea documentaţiei „P.U.Z. - str. Zizinului, calea ferată, limita intravilan, Braşov, zona sudică a str. Zizinului”, iniţiator Primăria Municipiului Braşov; Având în vedere prevederile art. 25, alin. 1, art. 45, lit. c, art. 48, art. 50 şi art. 56, alin. 1 şi 4 din Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, republicată; În temeiul art. 36, alin. 5, lit. c şi art. 45, alin. 2, lit. e din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se avizează documentaţia „P.U.Z. - str. Zizinului, calea ferată, limita intravilan, Braşov, zona sudică a str. Zizinului”, iniţiator Primăria Municipiului Braşov, întocmită de către S.C. Global Proiect S.R.L.               Art. 2. Documentaţia P.U.Z. avizată conform art. 1 intră în vigoare după finalizarea procedurii de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajarea teritoriului şi de urbanism, conform Ordinului nr. 2701/2010.   Art. 3. La faza “aprobare P.U.Z.”, se vor prezenta toate avizele solicitate prin certificatul de urbanism.   Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro