HOTĂRÂREA Nr. 439 din data de  28  septembrie 2013       Privind: documentaţia “P.U.D. - Extindere construcţii prin concesionare teren - Poiana Braşov - Anexa sport - str. Valea Dragă nr. 11”, având ca beneficiari pe Cojocea Gheorghe şi Cojocea Daniela;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă extraordinară la data de 28 septembrie 2013; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Amenajarea Teritoriului şi Gestiune Date Urbane din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate cu nr. 68.763/2013, prin care s-a propus analizarea şi aprobarea documentaţiei “P.U.D. - Extindere construcţii prin concesionare teren - Poiana Braşov - Anexa sport - str. Valea Dragă nr. 11”, având ca beneficiari pe Cojocea Gheorghe şi Cojocea Daniela; Având în vedere prevederile art. 25, alin. 1, art. 45, lit. c, art. 48, art. 50 şi art. 56, alin. 1 şi 4 din Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, republicată; În temeiul art. 36, alin. 2, alin. 5, lit. c şi art. 45, alin. 2, lit. e din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă documentaţia “P.U.D. - Extindere construcţii prin concesionarea unui amplasament din terenurile proprietatea municipiului Braşov - Domeniul privat, înscrise în C.F. nr. 125550 Braşov, cu nr. top/cad. 125550 şi în C.F. nr. 125551 Braşov, cu nr. top/cad. nr. 125551, situate în Poiana Braşov - Anexa Sport - str. Valea Dragă nr. 11”, având ca beneficiari pe Cojocea Gheorghe şi Cojocea Daniela, documentaţia fiind întocmită de S.C. Nolak Proiect S.R.L., arh. Ababei Denis.     Art. 2. Perioada de valabilitate a documentaţiei P.U.D. este de 2 ani de la data aprobării.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro