HOTĂRÂREA Nr.  116 din data de 29 martie 2013       Privind: aprobarea Protocolului Cadru privind standardul de comunicare şi  schimbul de date geospaţiale on-line la nivelul Municipiului Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 martie 2013;             Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Informatic, înregistrate cu nr. 18.250 din 11.03.2013, prin care s-a propus aprobarea Protocolului Cadru privind standardul de comunicare şi schimbul de date geospaţiale on-line la nivelul Municipiului Braşov;            Având în vedere prevederile H.G. nr. 1007/2001, pentru aprobarea strategiei guvernului privind informatizarea administraţiei publice; Legii nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii; ale Legii nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismului; ale O.G. nr. 4/2010, privind instituirea Infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale din România; H.C.L. nr. 362/2004, privind Proiectul GIS al Municipiului Braşov; H.C.L. nr. 486/2004, privind desfiinţarea reţelelor edilitare aeriene şi pozarea acestora subteran; H.C.L.  nr. 296/2010, prin care s-a aprobat primul Protocol Cadru de comunicare de schimb de date geospaţiale la nivelul Municipiului Braşov; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 6 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă Protocolul Cadru privind standardul de comunicare şi schimbul de date geospaţiale on-line la nivelul Municipiului Braşov, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 2. Protocolul cadru prevăzut la art. 1 se va încheia cu fiecare companie de utilităţi şi comunicaţii electronice care îşi desfăşoară activitatea pe raza Municipiului Braşov.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro