HOTĂRÂREA Nr. 404 din data de 1 octombrie 2012         Privind: modificarea H.C.L. nr. 2 din 30.01.2012, prin care s-au aprobat Organigrama şi Statul de funcţii pentru Teatrul “ Sică Alexandrescu” Braşov;         Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 1 octombrie 2012; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Teatrului „Sică Alexandrescu” Braşov, înregistrate cu nr. 70.066/2012, prin care s-a propus modificarea Statului de funcţii al Teatrului “ Sică Alexandrescu”; Având în vedere prevederile Legii nr. 283 din 14.12.2011, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar; O.G. nr. 21/2007, privind instituţiile publice de spectacole şi concerte, aprobată prin Legea nr. 353/2007; Legea nr. 273/2004, privind finanţele publice locale; Legea nr. 53/2003, privind Codul Muncii; Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; Având în vedere prevederile Sentinţei Civile nr. 1049/R/2012, privind reîncadrarea domnului Cârstea Marin - Becheru pe funcţia de sufleor; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 4 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. a, d, alin. 3, lit. b, alin. 6, lit. a, pct. 4 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă modificarea Statului de funcţii al Teatrului “Sică Alexandrescu” Braşov, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 2 din 30 ianuarie 2012, după cum urmează: „transformarea postului de muncitor calificat costumier în post de sufleor”.     Art. 2. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 2 din 30 ianuarie 2012, rămân neschimbate.     Art. 3. Hotărârea Consiliului Local nr. 2 din 30 ianuarie 2012, astfel modificată, se va republica.     Art. 4. Primarul Municipiului Braşov şi Teatrul “Sică Alexandrescu” Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.     HOTĂRÂREA Nr.  2 din data de 30 ianuarie 2012 Republicată conform H.C.L. nr. 404 din 1 octombrie 2012       Privind: aprobarea Organigramei şi Statului de funcţii pentru Teatrul “Sică Alexandrescu” Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 ianuarie 2012; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Teatrului “Sică Alexandrescu” Braşov, înregistrate cu nr. 6.166/2012, prin care s-a propus aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Teatrului “Sică Alexandrescu”, pe anul 2012; Având în vedere prevederile Legii nr. 283 din 14.12.2011, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar; ale O.G. nr. 21/2007, privind instituţiile publice de spectacole şi concerte, aprobată prin Legea nr. 353/2007; ale Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale; ale Legii nr. 53/2003, privind Codul Muncii; ale Legii nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. a, d, alin. 3, lit. b, alin. 6, lit. a, pct. 4 şi art. 45, alin. 1  din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă Organigrama Teatrului “Sică Alexandrescu” Braşov, pe anul 2012, conform anexei 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 2. Se aprobă Statul de funcţii al Teatrului “Sică Alexandrescu” Braşov, pe anul 2012, conform anexei 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov şi Teatrul “Sică Alexandrescu” Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.     Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro