HOTĂRÂREA Nr. 172 din data de 30 martie 2012       Privind: acordarea unui sprijin financiar elevilor Colegiului Naţional „UNIREA” Braşov, pentru participarea la Festivalul Internaţional de Teatru în limba spaniolă, de la Varşovia, în perioada 21 - 29 aprilie 2012;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 martie 2012; Analizând Expunerea de motive a Biroului Relaţii Externe, Turism şi Evenimente din cadrul Direcţiei Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente şi Raportul de specialitate al Serviciului Buget - CFP din cadrul Direcţiei Economice, înregistrate cu nr. 22.332 din 22.03.2012, prin care s-a propus spre analiză şi aprobare, acordarea unui sprijin financiar elevilor Colegiului Naţional „UNIREA” Braşov, pentru participarea la Festivalul Internaţional de Teatru în limba spaniolă, de la Varşovia, în perioada 21 - 29 aprilie 2012; Având în vedere solicitarea Colegiului Naţional „UNIREA” Braşov, înregistrată la Primăria Municipiului Braşov sub nr. 22.302 din 22.03.2012; În conformitate cu prevederile art. 5, pct. 3 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, actualizată; art. 105, alin. 2, lit. h din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 1, 9 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă alocarea din bugetul local al Municipiului Braşov a unui sprijin financiar în sumă de 7.000 lei, pentru elevii Colegiului Naţional „UNIREA” Braşov, care vor participa la Festivalul Internaţional de Teatru în limba spaniolă, de la Varşovia, în perioada 21 - 29 aprilie 2012.     Art. 2. Plata se va face de la cap. 65.02. Învăţământ, titlul 20 Bunuri şi servicii - 20.06.02  Deplasări în străinătate, din bugetul aprobat al Colegiului Naţional „UNIREA” Braşov.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro