HOTĂRÂREA Nr. 147 din data de 30 martie 2012       Privind: rectificarea bugetului Municipiului Braşov - martie 2012;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 martie 2012; Analizând, Raportul Ordonatorului Principal de Credite privind rectificarea bugetului Municipiului Braşov, martie 2012, înregistrat cu nr. 23.435 din 27.03.2012; Având în vedere prevederile art. 19, alin. 2 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, actualizată; art. 4 şi 5 din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011; Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 69/2010, privind responsabilitatea fiscal - bugetară; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 4, lit. a şi art. 45, alin. 2, lit. a din Legea Administraţiei Publice Locale  nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă validarea Dispoziţiei de Primar nr. 2972 din 23.02.2012, privind majorarea bugetului local al Municipiului Braşov pe anul 2012, ca urmare a suplimentării fondurilor primite de la bugetul de stat pentru finanţarea proiectelor de investiţii în turism.     Art. 2. Se aprobă bugetul local rectificat al Municipiului Braşov în sumă de 559.334 mii lei la partea de venituri şi 609.177 mii lei la partea de cheltuieli, astfel: - pentru secţiunea de funcţionare veniturile sunt în sumă de 371.713 mii lei, iar cheltuielile sunt în sumă de 371.713 mii lei. - pentru secţiunea de dezvoltare veniturile sunt în sumă de 187.621 mii lei, iar cheltuielile sunt în sumă de 237.464 mii lei. Detalierea fiecărei secţiuni a bugetului local pe capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate se regăseşte în anexa nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 3. Se aprobă bugetul rectificat al instituţiilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii în sumă de 41.927,80 mii lei la partea de venituri şi 43.614,80 mii lei la partea de cheltuieli, astfel : - pentru secţiunea de funcţionare veniturile sunt în sumă de 41.726,80 mii lei, iar cheltuielile sunt în sumă de 43.413,80 mii lei. - pentru secţiunea de dezvoltare veniturile sunt în sumă de 201 mii lei, iar cheltuielile sunt în sumă de 201 mii lei.                Detalierea fiecărei secţiuni a bugetului instituţiilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii pe capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate se regăseşte în anexa nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.    Art. 4. Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli, rectificate, ale instituţiilor şi serviciilor publice finanţate din bugetul Municipiului Braşov, astfel: - Serviciul Public de Evidenţă a Persoanelor Braşov                             - anexa nr. 3 - Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” Braşov                                            - anexa nr. 4 - Liceul “Andrei Mureşanu” Braşov                                                             - anexa nr. 5 - Colegiul Naţional Unirea Braşov                                                             - anexa nr. 6 - Colegiul Naţional Aprily Lajos Braşov                                                    - anexa nr. 7 - Liceul de Muzică “Tudor Ciortea” Braşov                                               - anexa nr. 8 - Liceul de arte Plastice Hans Mattis - Teutsch Braşov                         - anexa nr. 9 - Grădiniţa cu Program Săptămânal Braşov nr. 18                                - anexa nr. 10 - Grădiniţa cu Program Prelungit Braşov nr. 21                                      - anexa nr. 11 - Şcoala Generală nr. 11 Şt. O. Iosif Braşov                                             - anexa nr. 12 - Direcţia de Sport şi Tineret Braşov                                                          - anexa nr. 13 - Opera  Braşov                                                                                              - anexa nr. 14 - Filarmonica Braşov                                                                                     - anexa nr. 15 - Direcţia de Servicii Sociale Braşov                                                          - anexa nr. 16 - Serviciul Public Administrare Pieţe Braşov                                            - anexa nr. 17 - Serviciul Public Poliţia Animalelor Braşov                                              - anexa nr. 18 - Grădina Zoologică Braşov                                                                         - anexa nr. 19.     Art. 6. Se aprobă Programul de investiţii publice al Municipiului Braşov, cu finanţare din bugetul local, conform anexelor nr. 20.01. - 20.03., care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 7. Se aprobă schimbarea denumirii unor obiective de investiţii finanţate din bugetul local al Municipiului Braşov conform anexei nr. 21, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 8. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.     Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro