HOTĂRÂREA Nr. 82 din data de 11 februarie 2011         Privind: aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico - economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii “Crearea Centrului Regional de Orientare Şcolară şi Vocaţională” din municipiul Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 11 februarie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Compartimentului Implementare Proiecte din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrate cu nr. 8.948 din data de 8 februarie 2011, prin care s-a propus aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii “Crearea Centrului Regional de Orientare Şcolară şi Vocaţională”; Având în vedere prevederile H.G. nr. 28/2008, privind aprobarea conţinutului - cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, precum şi prevederile art. 44, alin. 1 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. d şi art. 45, alin. 2, lit. e din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă documentaţia şi indicatorii tehnico-economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii “Crearea Centrului Regional de Orientare Şcolară şi Vocaţională”, după cum urmează: - Valoare totală:                   - 10.870,394 mii lei (2.519,97 mii Euro ) - din care C + M:                   -   8.896,069 mii lei (2.062,283 mii Euro ) Notă: Curs Euro = 4,3137 lei din data de 26.11.2010     Art. 2. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro