HOTĂRÂREA Nr.  777 din data de 21 decembrie 2011       Privind: aprobarea finanţării nerambursabile din bugetul Municipiului Braşov a proiectelor sportive;                  Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 21 decembrie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Buget - CFP din cadrul Direcţiei Economice, înregistrate cu nr. 89.732 din 15 decembrie 2011, privind aprobarea finanţării nerambursabile din bugetul Municipiului Braşov a proiectelor sportive; Având în vedere prevederile Legii nr. 69/2000, a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare; ale Legii nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, precum şi ale Ordinului Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 130/2006, privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 6, lit. a, pct. 6 şi art. 45, alin. 2, lit. a din Legea Administraţiei Publice Locale  nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă finanţarea nerambursabilă din bugetul Municipiului Braşov a proiectelor sportive, conform Ghidului solicitantului anexat, parte integrantă din prezenta hotărâre.   Art. 2. Se aprobă ca preşedinţii comisiilor nr. 1 şi 5 ai Consiliului Local sau înlocuitorii desemnaţi de aceştia să îndeplinească funcţia de preşedinţi ai comsiilor de evaluare a proiectelor şi de soluţionare a contestaţiilor.                  Art. 3. Începând cu data de 1 ianuarie 2012 se abrogă Hotărârea Consiliului Local   nr. 410 din 10 iulie 2010, republicată conform Hotărârii Consiliului Local nr. 727 din 26 noiembrie 2010 şi conform Hotărârii Consiliului Local nr. 386 din 17 iunie 2011.   Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro