HOTĂRÂREA Nr.  570 din data de 22 septembrie 2011       Privind: prelungirea Contractului de închiriere nr. 200/2007, a locurilor de parcare  aferente Hotelului Ambient, încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Euro - Tour S.R.L.;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 22 septembrie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Amenajare Drumuri Publice, Siguranţa Circulaţiei din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrate cu nr. 66.285/2011, prin care se propune prelungirea Contractului de închiriere nr. 200/2007, a locurilor de parcare aferente Hotelului Ambient, amenajate în intersecţia str. I. Maniu cu str. Al. I. Cuza, încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Euro - Tour S.R.L.; Având în vedere prevederile art. 24, pct. 11 din Regulamentul - cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local aprobat prin H.G. nr. 955/2004, potrivit căruia locurile de parcare aflate la o distanţă mai mică de 50 m. de unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive vor fi atribuite acestora prin închiriere; Văzând adresa înregistrată la Primăria Municipiului Braşov cu nr. 65.416/2011, prin care S.C. Euro - Tour S.R.L., solicită prelungirea Contractului de închiriere nr. 200/2007, a locurilor de parcare aferente Hotelului Ambient, amenajate în intersecţia str. I. Maniu cu str. Al. I. Cuza, încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Euro - Tour S.R.L., în baza H.C.L. nr. 624/2007, pe o perioadă de încă 4 ani; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 5, lit. a, art. 45, alin. 3 şi art. 123, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se aprobă prelungirea prin Act adiţional a Contractului de închiriere nr. 200/2007, a locurilor de parcare aferente Hotelului Ambient, amenajate în intersecţia str.  I. Maniu cu str. Al. I. Cuza, încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Euro - Tour S.R.L., pe o perioadă de încă 2 ani.   Art. 2. Se aprobă preţul închirierii locurilor de parcare la valoarea de 5.25 lei /loc /zi adică 1.25 EURO/loc/zi.   Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro