HOTĂRÂREA Nr.  507 din data de 31 august 2011     Privind: modificarea art. 4, alin. 1 din H.C.L. nr. 724 din 26.11.2010, cu privire la  reglementarea regimului juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, altele decât cele al căror regim juridic este reglementat prin legislaţia în vigoare;     Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 august 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate cu nr. 60.854/2011, privind modificarea şi completarea H.C.L. nr. 724/2010, privind reglementarea regimului juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope care aduc atingere sau pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, altele decât cele al căror regim juridic este reglementat prin legislaţia în vigoare; Având în vedere prevederile O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 1, 2, 3 şi 5, alin. 9 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă modificarea art. 4, alin. 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 724 din 26 noiembrie 2010, privind reglementarea regimului juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, altele decât cele al căror regim juridic este reglementat prin legislaţia în vigoare, care va avea următorul conţinut:              „(1) Nerespectarea prevederilor art. 1 şi 2 din hotărâre, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 2.000 şi 2.500 lei.”     Art. 2. Hotărârea Consiliului Local nr. 724 din 26 noiembrie 2010, astfel modificată, va fi republicată.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.       HOTĂRÂREA Nr.  724 din data de 26 noiembrie 2010 Republicată conform H.C.L. nr. 507 din 31 august 2011       Privind: reglementarea regimului juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante,  halucinogene, euforice şi psihotrope, altele decât cele al căror regim juridic este reglementat prin legislaţia în vigoare;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 noiembrie 2010; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate sub nr. 81.593/2010, privind reglementarea regimului juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope care aduc atingere sau pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, altele decât cele al căror regim juridic este reglementat prin legislaţia în vigoare; Văzând prevederile Legii nr. 339/2005, privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, precum şi tabelele I, II şi III care precizează plantele, substanţele şi preparatele stupefiante şi psihotrope interzise comercializării; Constatând că prin O.G.U nr. 6 din 10 februarie 2010 şi H.G. nr. 575 din 16 iunie 2010, pentru completarea Legii nr. 339/2005, tabelele I, II şi III au fost completate cu noi categorii de plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope interzise comercializării, rezultând astfel că aceste tabele au un caracter exemplificativ iar nu unul limitativ, putând oricând fi completate prin reglementări juridice ulterioare; Luând în consideraţie şi faptul că în Municipiul Braşov au fost constatate numeroase cazuri de consum de plante, substanţe şi preparate stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope  comercializate prin magazine, soldate cu  implicaţii deosebit de grave asupra vieţii şi sănătăţii populaţiei şi care nu erau din cele cuprinse în tabelele I, II şi III din Legea nr. 339/2005, ori în celelalte acte normative în vigoare la data prezentei, rezultând astfel că există mai multe categorii de plante, substanţe şi preparate de acest gen care au rămas în afara reglementărilor legale în vigoare; Analizând prevederile O.G. nr. 99/2000, care precizează că activitatea de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă trebuie să se facă în conformitate şi cu respectarea principiilor liberei concurenţe, a protecţiei vieţii şi securităţii consumatorilor, precum şi ale O.G. nr. 21/1992, privind protecţia consumatorilor, care interzice atât comercializarea de produse sau prestarea de servicii care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor, cât şi producerea, importul şi comercializarea produselor falsificate sau contrafăcute; Observând şi prevederile art. 34 din Constituţia României, conform cărora dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat, iar statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienii şi sănătăţii publice; Ţinând cont şi de conţinutul Procesului verbal încheiat cu ocazia dezbaterii publice organizată la sediul Primăriei Municipiului Braşov, în data de 12.11.2010, pe marginea proiectului de hotărâre, precum şi de punctele de vedere exprimate de instituţiile publice cu responsabilităţi în materie, organizaţii nonguvernamentale, asociaţii de proprietari, instituţii medicale, culturale, de învăţământ, reprezentanţi mass-media, etc care au susţinut iniţiativa primarului de a supune spre aprobare deliberativului local proiectul de hotărâre mai sus menţionat; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6  şi 7 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 1, 2, 3 şi 5, alin. 9 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Începând cu data prezentei hotărâri, în Municipiul Braşov se interzice comercializarea, deţinerea şi distribuţia plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, de orice fel, care aduc atingere sau pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, ordinea şi liniştea publică, altele decât cele al căror regim juridic este reglementat prin legislaţia în vigoare. De asemenea, este interzisă distribuirea sau oferirea de eşantioane ale plantelor, substanţelor şi preparatelor prevăzute mai sus.   Art. 2. Interdicţia de la art. 1 se aplică şi oricăror derivaţi, compuşi sau amestecuri conţinând una sau mai multe plante şi substanţe stupefiante, halucinogene, euforice sau psihotrope al căror regim juridic nu este reglementat prin legislaţia în vigoare şi care aduc atingere sau pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, indiferent de procentul în care se regăseşte substanţa activă, de starea fizică în care se află, de modul de divizarea în unităţi de administrare, disimulate, falsificate sau contrafăcute, precum şi a celor care au o altă destinaţie de utilizare decât cea pentru care sunt etichetate spre a fi comercializate.   Art. 3. În termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, comercianţii din Municipiul Braşov sunt obligaţi să distrugă, pe cheltuiala lor şi fără afectarea mediului înconjurător, toate stocurile de plante, substanţe şi preparate de natura celor care fac obiectul prevederilor art. 1 şi 2 din prezenta hotărâre.   Art. 4. Nerespectarea prevederilor art. 1 şi 2 din hotărâre, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 2.000 şi 2.500 lei. În cazul în care faptele comise întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni vor fi sesizate organele de urmărire penală.   Art. 5. Săvârşirea în mod repetat a faptelor ce constituie contravenţie conform prevederilor art. 4 atrage după sine, pe lângă aplicarea măsurii contravenţionale şi anularea autorizaţiei de funcţionare.   Art. 6. Concomitent aplicării sancţiunii, agentul constatator va dispune, după caz, sesizarea organelor competente în vederea derulării procedurii de confiscare, în vederea distrugerii, a produselor ce fac obiectul contravenţiei, conform prevederilor legale în vigoare.   Art. 7. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se face de către primar şi împuterniciţi ai acestuia, agenţii comunitari din cadrul Direcţiei Poliţia Comunitară Braşov şi ofiţeri şi agenţi din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov, împuterniciţi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Braşov.   Art. 8. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.     Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro