HOTĂRÂREA Nr. 413 din data de 29 iulie 2011       Privind: concesionarea terenului situat în Braşov, str. Zorilor nr. 11, în vederea realizării unui acces din exterior, către S.C. Calmedo S.R.L.;     Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 iulie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate cu nr. 51.233/2011, prin care se propune concesionarea terenului situat în Braşov, str. Zorilor nr. 11, în vederea realizării unui acces din exterior, către S.C. Calmedo S.R.L.; Având în vedere cererea înregistrată la Primăria Municipiului Braşov sub nr. 50.749/2011, C.U. nr. 2422/2010 şi H.C.L. nr. 96/2011, privind aprobarea dezmembrării terenului situat în Braşov, str. Zorilor nr. 11; Având în vedere prevederile art. 15, lit. e din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi O.U.G. nr. 54/2006, privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, precum şi prevederile H.C.L. nr. 395/2008, privind stabilirea preţului terenurilor ce vor fi concesionate în vederea realizării de accese la spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă de la parterul imobilelor; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, alin. 5, lit. b şi art. 45, alin. 3 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se aprobă concesionarea directă, fără licitaţie publică, a terenului situat în Braşov, str. Zorilor nr. 11, identificat prin C.F. nr. 121988 Braşov, nr. cad. 121988, nr. top. 7426/1/1/4/1/1/1/1/1/1/2, în suprafaţă de 9 m.p., către S.C. Calmedo S.R.L.   Art. 2. Preţul terenului menţionat la art. 1 este de 156Euro/m.p., revenind o redevenţă anuală de 6,24 Euro/m.p., ce se va plăti în lei la cursul comunicat de B.N.R. pentru ziua în care se face plata.   Art. 3. Concesionarea terenului se va face pe o perioadă de 49 ani.   Art. 4. Destinaţia terenului este de realizare a unui acces din exterior la imobilul situat în Braşov, str. Zorilor nr. 11, sc. A, ap. 1, înscris în C.F. nr. 42892 Braşov, cu nr. top. 7426/1/1/4/1/1/1/1/3/1, conform C.U. nr. 2422/2010.   Art. 5. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro