HOTĂRÂREA Nr. 302 din data de 29 aprilie 2011         Privind: asocierea Municipiului Braşov cu Clubul Economic German (DWK) în vederea  înfiinţării unui Centru de Formare Profesională după sistemul dual german;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 aprilie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 30.833/2011, prin care se propune asocierea Municipiului Braşov cu Clubul Economic German (DWK) în vederea înfiinţării unui Centru de Formare Profesională după sistemul dual german; Având în vedere adresa Clubului Economic German, înregistrată cu nr. 44.362/2010, prin care solicita punerea la dispoziţie a unui spaţiu pentru centrul de formare profesională; Văzând Avizul Conform nr. 4815/2011 al MECTS - Cabinet Ministru, privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Braşov, a unor clădiri în care au funcţionat unităţi de învăţământ preuniversitar de stat; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4, 5 şi 7 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, alin. 7, lit. a şi art. 45, alin. 3 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă asocierea Municipiului Braşov cu Clubul Economic German Braşov (DKW) în vederea înfiinţării unui Centru de Formare Profesională după sistemul dual german.     Art. 2. Se aprobă constituirea unei comisii compusă din preşedinţii comisiilor 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov precum şi 2 reprezentanţi ai executivului desemnaţi prin Dispoziţie de primar, care vor negocia condiţiile de asociere.     Art. 3. Contractul de asociere va fi supus aprobării Consiliului Local Braşov.     Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro