HOTĂRÂREA Nr. 207 din data de 24 martie 2011       Privind: modificarea H.C.L. nr. 70 din 22.02.2010, privind aprobarea modului de exercitare a dreptului de acces al furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice pe proprietatea publică şi privată a Municipiului Braşov;     Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 24 martie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Amenajare Drumuri Publice şi Siguranţa Circulaţiei din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrate cu nr. 16.312 din 7 martie 2011, prin care se propune aprobarea proiectului de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr. 70 din 22 februarie 2010, prin care s-a aprobat modalitatea de exercitare a dreptului de acces al furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice pe proprietatea publică şi privată a Municipiului Braşov; Având în vedere prevederile art. 4, 22, 23, alin. 1, art. 26, alin. 1, 3 şi 4 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 79/2002, republicată, privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor; Văzând şi prevederile art. 46, alin. (1), art. 51, alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 43/1997, republicată, privind regimul drumurilor; prevederile art. 282, alin. (4) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c şi art. 45, alin. 2, lit. c, e din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se aprobă modificarea articolului 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 70 din 22 februarie 2010, care va avea următorul conţinut: „Începând cu data de 1.04.2011, furnizorii de reţele de comunicaţii electronice, vor achita un preţ reprezentând contravaloarea dreptului de folosinţă asupra terenului ocupat cu reţelele de comunicaţii electronice, după cum urmează : a. Pentru reţele subterane                    - 1,5 lei /ml/an b. Pentru reţele supraterane                 - 3 lei /ml/an”.   Art. 2. Celelalte articole din Hotărârea Consiliului Local 70 din 22 februarie 2010, rămân neschimbate.   Art. 3. Hotărârea Consiliului Local nr. 70 din 22 februarie 2010, astfel modificată, va fi republicată.   Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.         HOTĂRÂREA Nr. 70 din data de 22 februarie 2010 Republicată conform H.C.L. nr. 207 din 24 martie 2011         Privind: aprobarea modului de exercitare a dreptului de acces al furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice pe proprietatea publică şi privată a Municipiului Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 22 februarie 2010; Analizând Expunerea de motive formulată la iniţiativa domnului Szente Ladislau, consilier local, prin care se propune aprobarea modului de exercitare a dreptului de acces al furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice pe proprietatea publică şi privată a Municipiului Braşov, precum şi Raportul de specialitate al Serviciului Amenajare Drumuri Publice din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrat cu nr. 8.731/2010, Având în vedere prevederile art. 4, 22, 23, alin. 1, 24, 26, alin. 1, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă nr. 79/2002, republicată; Văzând şi prevederile art. 51, alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 43/1997, republicată, privind regimul drumurilor, prevederile Legii nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicat şi actualizat; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c şi art. 45, alin. 2, lit. c din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă exercitarea dreptului de acces pentru folosirea proprietăţii publice şi private a Municipiului Braşov, de către furnizorii de reţele de comunicaţii electronice prevăzuţi în anexa 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.                  Art. 2. Începând cu data de 1.04.2011, furnizorii de reţele de comunicaţii electronice, vor achita un preţ reprezentând contravaloarea dreptului de folosinţă asupra terenului ocupat cu reţelele de comunicaţii electronice, după cum urmează : a. Pentru reţele subterane                    - 1,5 lei /ml/an b. Pentru reţele supraterane                 - 3 lei /ml/an     Art. 3. Preţul prevăzut în prezenta hotărâre, se va stabili şi se va achita în baza unui contract încheiat în formă autentică, între Municipiul Braşov în calitate de titular al dreptului de proprietate publică sau privată şi fiecare furnizor de reţele de comunicaţii electronice, pe baza procesului verbal încheiat între părţi, prin care se confirmă lungimea reţelei de comunicaţii electronice. Preţul prevăzut în prezentul articol se face venit la bugetul local.     Art. 4. Plata se face până la data de 31 martie pentru anul în curs. Pentru contractele ce se vor încheia, precum şi pentru actele adiţionale la contractele iniţiale, plata se efectuează integral pentru anul în curs, în termen de 30 de zile.     Art. 5. În cazul neachitării la termenele stabilite se vor percepe majorări de întârziere. Nivelul majorării de întârziere este de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.     Art. 6. În contractul încheiat între părţi vor fi precizate toate condiţiile de exercitare a dreptului de acces al furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice pe proprietatea publică şi privată a Municipiului Braşov, inclusiv contravaloarea dreptului de folosinţă asupra imobilului, precum şi despăgubirile datorate pentru eventualele prejudicii cauzate prin efectuarea lucrărilor. Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică reţelelor de comunicaţii electronice aparţinând Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.     Art. 7. În cazul în care, pe parcursul derulării contractului, intervin schimbări care conduc la modificarea preţului datorat sau a lungimii de reţea, părţile vor proceda la actualizarea clauzelor contractuale, prin încheierea de acte adiţionale în formă autentică la contractele iniţiale.     Art. 8. Nerespectarea prevederilor privind amplasarea, întreţinerea, utilizarea, înlocuirea sau mutarea oricăror elemente ale reţelelor de comunicaţii electronice, inclusiv suporturile şi celelalte componente necesare susţinerii acestora, precum şi a punctelor terminale utilizate pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice , se sancţionează conform prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată şi actualizată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi a celorlalte prevederi legale cu aplicabilitate în materie.     Art. 9. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.     Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro