HOTĂRÂREA Nr. 184 din data de 24 martie 2011       Privind: modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 485 din 30 iulie 2010, privind aprobarea Protocolului de cooperare pentru susţinerea  implementării şi finalizării proiectului de construcţie al unităţii de producere  a energiei termice în cogenerare;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 24 martie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale S.C. „C.E.T. Braşov” S.A., înregistrate cu nr. 20.847/2011, prin care se arată necesitatea modificării Hotărârii Consiliului Local  nr. 485 din 30 iulie 2010, privind aprobarea Protocolului de cooperare pentru susţinerea implementării şi finalizării proiectului de construcţie al unităţii de producere a energiei termice în cogenerare; Luând în considerare Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor S.C. „C.E.T. Braşov” S.A. nr. 7 din 23.02.2011 şi Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor S.C. Tetkron S.R.L. nr. 2 din 23.02.2011, prin care cele 2 societăţi au aprobat preluarea de către Tetkron S.R.L., a drepturilor şi obligaţiilor aparţinând C.E.T. Braşov, decurgând din Protocolul de cooperare pentru susţinerea implementării şi finalizării proiectului de construcţie al unităţii de producere a energiei termice în cogenerare; În baza art. 1128 - 1137 Cod Civil ce reglementează instituţia novaţiunii, Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. b, e, alin. 6, lit. a, pct. 14, alin. 7, lit. a şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă completarea articolului 1 din cadrul Hotărârii Consiliului Local nr. 485 din 30 iulie 2010, în sensul introducerii S.C. TETKRON S.R.L., în calitate de operator al serviciului public de alimentare cu energie termică a Municipiului Braşov, ca parte a Protocolului de cooperare pentru susţinerea implementării şi finalizării proiectului de construcţie al unităţii de producere a energiei termice în cogenerare, încheiat între Municipiul Braşov în calitate de parte a protocolului, Banca Comercială Română S.A în calitate de creditor, S.C. BEPCO S.R.L în calitate de producător de energie termică în cogenerare. (2) Centrala Electrică de Termoficare Braşov S.A. va fi în continuare parte a Protocolului, în calitate de deţinătoare a unor active cu importanţă pentru Proiect.   Art. 2. Se aprobă completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 485 din 30 iulie 2010, cu un nou articol 2, care va avea următorul conţinut: „Se aprobă cesiunea drepturilor şi novarea obligaţiilor prin schimbare de debitor de la S.C. „C.E.T. Braşov” S.A. către S.C. TETKRON S.R.L, ce decurg din cadrul Protocolului de cooperare pentru susţinerea implementării şi finalizării proiectului de construcţie al unităţii de producere a energiei termice în cogenerare, mai puţin a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din calitatea de proprietar al S.C. „C.E.T. Braşov” S.A., asupra terenurilor pe care societatea Bepco are un drept de superficie.”   Art. 3. Se aprobă Actul Adiţional la Protocolul de cooperare pentru susţinerea implementării şi finalizării proiectului de construcţie al unităţii de producere a energiei termice în cogenerare, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.    Art. 4. Primarul Municipiului Braşov se împuterniceşte să semneze din partea Municipiului Braşov Actul Adiţional la Protocolul de cooperare pentru susţinerea implementării şi finalizării proiectului de construcţie al unităţii de producere a energiei termice în cogenerare.   Art. 5. Hotărârea Consiliului Local nr. 485 din 30 iulie 2010, astfel modificată şi completată, se va republica, dându-se articolelor o nouă numerotare.   Art. 6. Primarul Municipiului Braşov, conducerea S.C. „C.E.T. Braşov” S.A. şi conducerea S.C. TETKRON S.R.L. vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.         HOTĂRÂREA Nr.  485  din data de 30 iulie 2010 Republicată conform H.C.L. nr.  184 din 24 martie 2011     Privind: aprobarea Protocolului de cooperare pentru susţinerea implementării şi finalizării proiectului de construcţie al unităţii de producere a energiei termice  în cogenerare;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iulie 2010; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate, înregistrate cu nr. 50.612/2010, prin care se propune aprobarea Protocolului de cooperare pentru susţinerea implementării şi finalizării proiectului de construcţie al unităţii de producere a energiei termice în cogenerare încheiat între Municipiul Braşov, societatea comercială „Centrala Electrică de Termoficare Braşov” S.A., Banca Comercială Română S.A. şi societatea comercială „BEPCO” S.R.L.; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. b, e, alin. 6, lit. a, pct. 14, alin. 7, lit. a şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se aprobă Protocolul de cooperare pentru susţinerea implementării şi finalizării proiectului de construcţie al unităţii de producere a energiei termice în cogenerare încheiat între Municipiul Braşov în calitate de parte a protocolului, S.C. TETKRON S.R.L., în calitate de operator al serviciului public de alimentare cu energie termică a Municipiului Braşov, „Centrala Electrică de Termoficare Braşov” S.A., în calitate de deţinătoare a unor active cu importanţă pentru Proiect, Banca Comercială Română S.A., în calitate de creditor şi S.C. „BEPCO” S.R.L., în calitate de producător de energie termică în cogenerare, protocol ce constituie anexa la prezenta hotărâre.   Art. 2. Se aprobă cesiunea drepturilor şi novarea obligaţiilor prin schimbare de debitor de la S.C. „C.E.T. Braşov” S.A. către S.C. TETKRON S.R.L, ce decurg din cadrul Protocolului de cooperare pentru susţinerea implementării şi finalizării proiectului de construcţie al unităţii de producere a energiei termice în cogenerare, mai puţin a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din calitatea de proprietar al S.C. „C.E.T. Braşov” S.A., asupra terenurilor pe care societatea Bepco are un drept de superficie.               Art. 3. Se aprobă Actul Adiţional la Protocolul de cooperare pentru susţinerea implementării şi finalizării proiectului de construcţie al unităţii de producere a energiei termice în cogenerare, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.               Art. 4. Primarul Municipiului Braşov se împuterniceşte să semneze din partea Municipiului Braşov Actul Adiţional la Protocolul de cooperare pentru susţinerea implementării şi finalizării proiectului de construcţie al unităţii de producere a energiei termice în cogenerare.   Art. 5. Primarul Municipiului Braşov şi reprezentanţii legali ai S.C. TETKRON S.R.L., Centrala Electrică de Termoficare S.A., Banca Comercială Română S.A. şi S.C. „BEPCO” S.R.L. vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro