HOTĂRÂREA Nr.  141 din data de 7 martie 2011       Privind: aprobarea dezmembrării terenului situat în Braşov, B-dul 15 Noiembrie f.n.,  înscris în C.F. nr. 118237 Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă la data de 7 martie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 16.274/2011, prin care s-a propus aprobarea dezmembrării terenului situat în Braşov, B-dul 15 Noiembrie f.n., -zona Centrul Civic înscris în C.F. nr. 118237 Braşov; Având în vedere adresa formulată de S.C. Terratop S.R.L., înregistrată la Primăria Municipiului Braşov, cu nr. 12.221/2011, prin care a fost transmisă documentaţia cadastrală nr. 200/2010, în vederea emiterii H.C.L. şi înscrierii în evidenţele de carte funciară; Având în vedere prevederile Legii nr. 7/1996, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, coroborată cu prevederile Ordinului nr. 634/2006 al A.N.C.P.I. pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 1 şi alin. 2, lit. c şi art. 45, alin 3 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă dezmembrarea imobilului situat în Braşov, B-dul 15 Noiembrie f.n., identificat în C.F. nr. 118237 Braşov, cu nr. cad. 118237, conform documentaţiei cadastrale nr. 200/2010, întocmită de S.C. Terratop S.R.L., care face parte integrantă din prezenta.     Art. 2. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.     Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro