HOTĂRÂREA Nr. 139 din data de 7 martie 2011       Privind: aprobarea dezlipirii terenului aferent străzilor General Mociulschi tronson I parţial, Aleea Constructorilor - tronson I;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă în data de 7 martie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 16.264/2011, prin care se propune aprobarea dezlipirii terenului aferent străzilor General Mociulschi tronson I parţial, Aleea Constructorilor - tronson I; Având în vedere documentaţia cadastrală întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L.; Având în vedere H.G. nr. 972/2002, privind atestarea domeniului public al judeţului Braşov, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Braşov; În temeiul prevederilor art. 3, lit a, art. 8 şi art. 22 din O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 3, alin. 4 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, actualizată; Văzând prevederile art. 20 şi art. 58, alin. 2 din Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c şi art. 45, alin. 3 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E:   Art. 1. Se aprobă dezlipirea terenului situat în Braşov, aferent străzilor General Mociulschi şi Aleea Constructorilor, înscris în C.F. nr. 26189 Braşov, nr. top. 9358/1/1/2/1/1, în suprafaţă de 6317 m.p., conform documentaţiei cadastrale întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.   Art. 2. Se aprobă înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a lotului în suprafaţă de 1884 m.p., identificat prin nr. top. nou 9358/1/1/2/1/1/1, aferent străzii Aleea Constructorilor tronson I, rezultat în urma dezmembrării de la art. 1.   Art. 3. Se aprobă înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a lotului în suprafaţă de 3592 m.p., identificat prin nr. top. nou 9358/1/1/2/1/1/3, aferent străzii General Mociulschi tronson I parţial, rezultat în urma dezmembrării de la art. 1.   Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro