HOTĂRÂREA Nr. 101 din data de 11 februarie 2011         Privind: modificarea şi completarea H.C.L. nr. 635/2006, prin care s-a aprobat  regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de publicitate, reclamă şi afişaj în Municipiul Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 11 februarie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate cu nr. 9.723/2011, privind modificarea şi completarea H.C.L. nr. 635/2006, prin care s-a aprobat regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de publicitate, reclamă şi afişaj în Municipiul Braşov; Având în vedere prevederile O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată; ale Ordinului nr. 571/1997; ale Legii nr. 148/2000, privind publicitatea; ale Legii nr. 457/2004, privind publicitatea şi sponsorizarea pentru produsele din tutun; ale Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, şi prevederile Legii nr. 571/2003, privind Codul Fiscal; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. (7) şi (11), alin. 9 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă modificarea art. 14, cap. III 4 din regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de publicitate, reclamă şi afişaj în Municipiul Braşov, aprobat prin H.C.L. nr. 635 din 11 septembrie 2006, care va avea următorul conţinut: (1) ”Pe raza Municipiului Braşov se interzice realizarea şi utilizarea de reclame sonore prin orice mijloace de către persoane fizice şi juridice.” Prin derogare de la prevederile alineatului (1) „utilizarea reclamelor sonore se acceptă numai cu acordul autorităţilor administraţiei publice locale, pe perioada desfăşurării unor evenimente majore organizate sau la care autorităţile administraţiei publice locale au calitatea de coorganizator, cu condiţia respectării normelor legale în vigoare privind intensitatea zgomotului”.     Art. 2. Se aprobă modificarea art. 18, lit. „p” din cap. IV „Condiţii generale” din regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de publicitate, reclamă şi afişaj în Municipiul Braşov, aprobat prin H.C.L. nr. 635 11 septembrie 2006, care va avea următorul conţinut: „Este interzisă amplasarea pe raza Municipiului Braşov a oricărui tip de sistem publicitar în scopul promovării/denigrării, publicităţii unor oameni şi/sau partide politice, inclusiv prin mijloace de reclamă sonoră, cu excepţia cazurilor reglementate prin lege”.   Art. 3. Se aprobă completarea art. 20 cap. V cu un nou punct 12 din regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de publicitate, reclamă şi afişaj în Municipiul Braşov, aprobat prin H.C.L. nr. 635 din 11 septembrie 2006, care va avea următorul conţinut: „Nerespectarea prevederilor conţinute de cap. III 4 şi a celor conţinute de art. 18 , lit. „p” din cap. IV se sancţionează cu amendă de la 500 la 1000 lei”.     Art. 4. Celelalte prevederi ale regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de publicitate, reclamă şi afişaj în Municipiul Braşov, aprobat prin H.C.L. nr. 635 din 11 septembrie 2006, rămân neschimbate.     Art. 5. Hotărârea Consiliului Local nr. 635 din 11 septembrie 2006, astfel modificată şi completată va fi republicată, eliminându-se din temeiurile juridice următoarele acte normative: H.G. nr. 955/2004, H.C.L. nr. 410/1999, H.C.L. nr. 333/2000 şi H.C.L. nr. 433/2000.     Art. 6. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.         HOTĂRÂREA Nr. 635  din data de 11 septembrie 2006 Republicată conform H.C.L. nr. 101 din 11 februarie 2011         Obiect:  aprobarea Regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de  publicitate, reclamă şi afişaj în Municipiul Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 11 septembrie 2006; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de Specialitate ale Serviciului Ocupare Locuri Publice, Reclamă şi Publicitate din cadrul Direcţiei Patrimoniu, înregistrate cu nr. 61.214/2006, prin care s-a propus aprobarea Regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de publicitate, reclamă  şi afişaj în Municipiul Braşov; Având în vedere prevederile O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, Ordinului nr. 571/1997, Legii nr. 148/2000, privind publicitatea, Legii nr. 457/2004, privind publicitatea şi sponsorizarea pentru produsele din tutun, prevederile Legii nr. 50/1991, republicată, şi prevederile Legii nr. 571/2003, privind Codul  Fiscal; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 46(1) din  Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare;     H O T Ă R Ă Ş T E  :     Art. 1. Se aprobă Regulamentul de organizare şi desfăşurare a  activităţii de publicitate, reclamă şi afişaj în Municipiul Braşov conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 2. Hotărârea Consiliului Local nr. 100/2005, republicată, se revocă începând cu data intrării prezentei hotărâri în vigoare.     Art. 3. Primarul Municipiului Brasov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro