HOTĂRÂREA Nr.  229 din data de 30 martie 2009       Privind: aprobarea unui schimb de imobile, terenuri, între Municipiul Braşov şi Risko Paraschiva;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 martie 2009; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Intabulări, Cadastru, Fond Funciar, Registrul Agricol din cadrul Direcţiei Patrimoniu, înregistrate cu nr. 23.094/2009, privind aprobarea unui schimb de terenuri între Municipiul Braşov şi Risko Paraschiva; Având în vedere prevederile Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. c şi art. 45, alin. 3 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă schimbul între imobilul situat în Braşov, str. Stejărişului nr. 1 A, identificat în C.F. nr. 25636 Braşov, nr. top. cad. 2147/1/1/b/1/2, teren în suprafaţă de 353 m.p., proprietatea lui Risko Paraschiva şi terenul înscris în C.F. nr. 23769 Braşov, nr. top. 2068/11/2/1 (nr. cad. 2662), teren în suprafaţă de 514,817 m.p., situat în Braşov, str. Mihai Eminescu nr. 18, proprietatea Statului Român.   Art. 2. Consiliul Local îşi însuşeşte Documentaţiile tehnice de evaluare întocmite de S.C. BIAEVAL S.R.L. Braşov şi Procesul - Verbal al comisiei constituită conform H.C.L. nr. 632/2006 şi Dispoziţiei de Primar nr. 3.798/2006, pentru diferenţa de valoare urmând ca Risko Paraschiva să plătească o sultă către Municipiul Braşov de 67.225,95 Euro, ce va fi plătită în lei la cursul comunicat de B.N.R. pentru ziua în care se face plata.   Art. 3. Din sulta stabilită conform art. 2, se va achita un avans de 25 % în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, diferenţa se va achita în rate lunare până la 31.12.2009.   Art. 4. Până la achitarea integrală a sultei se va institui interdicţia de înstrăinare, sarcină ce va fi înscrisă în cartea funciară.   Art. 5. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.     Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro