HOTĂRÂREA Nr.  983 din data de 15 decembrie 2008         Privind: avizare “Reactualizare P.U.Z. Centrul Civic Braşov”, beneficiar Primăria Municipiului Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 15 decembrie 2008; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Amenajarea Teritoriului, Gestiune Date Urbane din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate cu nr. 95.837 din data de 5 decembrie 2008, prin care s-a propus analizarea şi avizarea documentaţiei „Reactualizare P.U.Z. Centrul Civic Braşov”, beneficiar Primăria Municipiului Braşov; Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 2 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 5, lit. c şi art. 45, alin. 2, lit. e din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se avizează documentaţia de urbanism “Reactualizare P.U.Z. Centrul Civic Braşov”, beneficiar Primăria Municipiului Braşov, întocmită de către S.C. ADA S.R.L.     Art. 2. Până la faza următoare – aprobare documentaţie, acesta se va completa cu toate avizele solicitate în certificatul de urbanism nr. 3.892 din 11 septembrie 2008.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro