HOTĂRÂREA Nr.  1006 din data de 15 decembrie 2008         Privind: schemă de ajutor de minimis pentru stimularea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă în municipiul Braşov;     Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 15 decembrie 2008; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Direcţiei Fiscale Braşov, înregistrate cu nr. 97.409/2008, prin care se propune aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru stimularea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă în Municipiul Braşov . Având în vedere prevederile art. 1, alin. 5, art. 286, alin. 6 din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, actualizată; prevederile art. 3, alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2006, aprobată prin Legea nr. 137/2007, cu modificările şi completările ulterioare – privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 3 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. a, b, alin. 4, lit. e şi art. 45, alin. 2, lit. a din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă „Schema de ajutor de minimis  pentru stimularea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă în Municipiul Braşov”, conform anexei la prezenta hotărâre.   Art. 2. Prezenta schemă de minimis nu intră sub incidenţa obligaţiei de notificare către Comisia Europeană în conformitate cu prevederile Regulamentului Comisiei Europene nr. 1998/2006 pentru aplicarea art. 87 şi art. 88 din Tratatul de Instituire a Uniunii Europene privind ajutoarele de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  nr. 379/5/28.12.2006.   Art. 3. Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul prezentei scheme se face numai cu respectarea criteriilor de minimis prevăzute de Regulamentul Comisiei Europene nr. 1998/2006 pentru aplicarea art. 87 şi art. 88 din Tratatul de instituire a Uniunii Europene .   Art. 4. Primarul Municipiului Braşov şi Direcţia Fiscală Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro