Hotărâri ale consiliului local - Nr. 40 din 29.02.2024



Hotărâri ale consiliului local - Nr. 40

privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit ”Trenulețul veseliei”, municipiul Bistrița, str.Rodnei nr.3

Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 29.02.2024;

având în vedere:

Urgenţa determinată de necesitatea depunerii la solicitarea de finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, a Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici, conform condițiilor din Ghidul solicitantului până la data de 07.03.2024;

Referatul de aprobare nr.17588/20.02.2024 al Primarului municipiului Bistriţa;

Raportul comun nr.17590/20.02.2024 al Direcţiei Tehnice, Direcției de Dezvoltare Durabilă 2030, Direcției Economice și al Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;

Avizul favorabil nr.43/C1/26.02.2024 al Comisiei economice;

Avizul favorabil nr.43/C2/27.02.2024 al Comisiei de urbanism;

Avizul favorabil nr.43/C3/28.02.2024 al Comisiei juridice și administrație publică locală;

Certificatul de urbanism nr.1501/25.08.2022;

Avizul Consiliului tehnico-economic al municipiului Bistrița nr.6 /20.02.2024;

Documentatia de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru obiectivul de investiții Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit ”Trenulețul veseliei”, municipiul Bistrița, str.Rodnei nr.3, elaborat de societatea KES BUSINESS S.R.L.

în conformitate cu:

prevederile art.9 alin.(4) din Hotărârii Guvernului României nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentației tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art.129 alin.(4) lit.”d”, art.139 alin.(3), art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E:

ART.1. Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru obiectivul de investiții Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit ”Trenulețul veseliei”, municipiul Bistrița, str.Rodnei nr.3 și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.2. Primarul municipiului Bistrița, prin Direcţia Tehnică-Serviciul Clădiri Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.3. Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 19 voturi ”pentru”.

ART.4. Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:

  • Direcţiei Tehnice;
  • Direcţiei de Dezvoltare Durabilă 2030;
  • Direcției Economice;
  • Primarului Municipiului Bistriţa;
  • Instituției Prefectului – Județul Bistriţa-Năsăud.

 

                 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                   CONTRASEMNEAZĂ

                                                                                 SECRETAR GENERAL

                      URÎTE FLORIN RADU                         GAFTONE FLOARE