Hotărâri ale consiliului local - Nr. 58 din 30.03.2023



Hotărâri ale consiliului local - Nr. 58

pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.292/20.12.2022 privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a două imobile situate în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Bistriţa, în vederea comercializării produselor alimentare

       Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţa ordinară în data de 30.03.2023;

       având în vedere:

       adresa nr.604/21.02.2023 a Liceului Tehnologic “Grigore Moisil” Bistrița înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.18187/22.02.2023;

       Referatul de aprobare nr.26003/15.03.2023 al Primarului municipiului Bistriţa;

       Raportul comun nr.26007/15.03.2023 al Serviciului public municipal Direcţia Patrimoniu și al Direcției Administrație Publică, Juridic;

      Avizul favorabil nr.59/C1/27.03.2023 al Comisiei economice;

      Avizul favorabil nr.59/C3/29.03.2023 al Comisiei juridice și administrație publică locală;

      prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.292/20.12.2022 privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică două imobile situate în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Bistriţa, în vederea comercializării produselor alimentare;

      prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.131/21.10.2015 privind stabilirea unor măsuri pentru închirierea spaţiilor/terenurilor situate în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Bistriţa, cu modificările și completările ulterioare;

      prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.23/13.02.2020 privind aprobarea documentațiilor de atribuire prin licitație publică a contractelor pentru concesionarea, închirierea și vânzarea bunurilor proprietate publică sau privată a municipiului Bistrița;

     prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.6/27.01.2022 privind aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiul Bistriţa pentru anul şcolar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare;

     prevederile Hotărârii Guvernului României nr.527/2010 pentru modificarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.905/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Bistriţa – Năsăud, precum şi al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul Bistriţa–Năsăud, CAP.V. “Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea Consiliul local şi Primăria precum şi instituţiile publice de interes local” - Subcap. E “Bunuri imobile în care îşi desfăşoară activitatea unităţilor şcolare preuniversitare”;

     prevederile art.20 alin.1, art.108 și art.112 alin.1 și alin.2 din Legea nr.1/2011 – Legea Educaţiei Naţionale, cu modificările și completările ulterioare;

     în conformitate cu:

     prevederile art.858 şi următoarele şi art.1777 şi următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată cu modificările și completările ulterioare;

     în temeiul art.87 alin.(5), art.108 lit.”c”, art.129 alin.(2) lit.”c”, alin.(6) lit.”a”, art.139 alin.(3) lit.”g”, 196 alin.(1) lit.”a”, art.286 alin.(4), art.297 alin.(1) lit.”c”, art.332 și următoarele din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

                                                                 

      ART.I. – Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrița nr.292/20.12.2022 privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică două imobile situate în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Bistriţa, în vederea comercializării produselor alimentare, se modifică după cum urmează:

  1. ART.1. alin.1 se modifică și va avea următorul cuprins:

   ”ART.1. – (1) Se aprobă închirierea prin licitaţie publică a unui spațiu în suprafață de 19 mp și a terenului aferent, proprietatea publică a municipiului Bistrița, situat în municipiul Bistrița, str.Rodnei nr.23, în incinta Colegiului Tehnic “Grigore Moisil” Bistrița, în vederea comercializării produselor alimentare.”

  1. ART.5. alin.2 se modifică și va avea următorul cuprins:

    ”ART.5. – (2) Se aprobă garanția de participare la licitație la suma de 722 lei pentru spațiul în suprafață de 19 mp și a terenului aferent din incinta Colegiului Tehnic “Grigore Moisil” Bistrița, reprezentând contravaloarea a două chirii lunare, raportat la suprafața propusă, prețul de pornire la licitație și contravaloarea documentației de atribuire în cuantum de 150 lei, dacă este cazul”.

      ART.II. – Se împuterniceşte Primarul municipiului Bistriţa să semneze contractul de închiriere.

      ART.III. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Serviciul public municipal “Direcţia Patrimoniu” și Direcția Administrație Publică, Juridic, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

      ART.IV. Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 18 voturi “pentru”.

       ART.V. – Secretarul general al municipiului prin Compartimentul pregătire documente, contencios, va comunica prezenta hotărâre:

    • Serviciului public municipal “Direcţia Patrimoniu”;
    • Direcţiei Administraţie Publică, Juridic;
    • Liceului Tehnologic Grigore Moisil Bistrița cu sediul în municipiul Bistriţa,

str. Rodnei nr.23;

    • Primarului municipiului Bistriţa;
    • Instituţiei Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud.

 

                      PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                    CONTRASEMNEAZĂ

                                                                                       SECRETAR GENERAL

                          URÎTE FLORIN - RADU                      GAFTONE FLOARE