Hotărâri ale consiliului local - Nr. 56 din 30.03.2023



Hotărâri ale consiliului local - Nr. 56

privind aprobarea prelungirii duratei contractului de închiriere încheiat cu Istrate Mihai Adrian I.I pentru utilizarea terenului în suprafață de 4 mp, situat în municipiul Bistrița, Bulevardul Andrei Mureșanu - zona Lamă, în fața blocului nr.13, pe care este amplasat o construcție provizorie - chioșc pentru comercializare cărți, ziare și reviste

       Consiliul local al municipiului Bistriţa întrunit în şedinţa ordinară, în data de 30.03.2023;

       având în vedere:

       adresa reprezentantului I.I. Istrate Mihai Adrian, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.20373/28.02.2023;

       contractul de închiriere nr.7/71/E/15.03.2018 încheiat între Municipiul Bistriţa şi Istrate Mihai Adrian I.I și actele adiționale aferente;

       Autorizația de construire nr.526/06.06.2018 eliberată de Primăria municipiului Bistriţa;

       referatul de aprobare nr. 24160/09.03.2023 al Primarului municipiului Bistriţa;

       raportul comun nr.24161/09.03.2023 al Serviciului public municipal Direcţia Patrimoniu și al Direcției Administrație Publică, Juridic;

       Avizul favorabil nr.57/C1/27.03.2023 al Comisiei economice;

       Avizul favorabil nr.57/C3/29.03.2023 al Comisiei juridice și administrație publică;

       prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.10/31.01.2018 privind aprobarea închirierii prin licitație publică deschisă a terenului proprietate publică a municipiului Bistrița, în suprafață de 4 mp, situat în municipiul Bistrița, Bulevardul Andrei Mureșanu - zona Lamă, în fața blocului nr.13, în vederea amplasării unei construcții provizorii pentru comercializare cărți, ziare și reviste;

       prevederile Hotărârii Guvernului României nr.527/2010 pentru modificarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.905/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bistrița-Năsăud, precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul Bistrița-Năsăud, CAP.I. "Drumurile comunale, vicinale, străzile cu trotuarele aferente, parcări, pasajele, podurile, podețele precum și zonele de protecție ale acestora" - Subcap. A. ”Drumuri comunale, vicinale, străzi cu trotuarele aferente și parcări”, poziția nr.9;

      în conformitate cu:

      prevederile art.858, art.861 alin.(3) şi art.1777 şi următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată cu modificările și completările ulterioare;

      în temeiul art.87 alin.(5), art.108 lit.”c”, art.129 alin.(2) lit.”c”, alin.(6) lit.”a”, art.139 alin.(3) lit.”g”, art.196 alin.(1) lit.”a” și art.332 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 H O T Ă R Ă Ş T E:

      ART.1.(1) – Se aprobă prelungirea duratei contractului de închiriere nr.7/71/E/15.03.2018 încheiat între Municipiul Bistrița și Istrate Mihai Adrian I.I, pentru utilizarea terenului în suprafață de 4 mp, situat în municipiul Bistrița, Bulevardul Andrei Mureșanu - zona Lamă, în fața blocului nr.13, pe care este amplasat o construcție provizorie - chioșc pentru comercializare cărți, ziare și reviste.

         (2) - Durata contractului de închiriere se prelungește pentru o perioadă de 5 ani, prin act adițional încheiat anual, la cererea expresă a locatarului, cu excepția cazului în care acesta nu a respectat clauzele contractuale.

         (3) Locatarul are obligaţia de a ridica construcţia provizorie înainte de expirarea duratei contractului, în termen de 30 de zile de la notificarea privind începerea lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Regenerare urbană a spaţiilor publice degradate – zona Andrei Mureşanu a municipiului Bistriţa”.

      ART.2. – Se împuterniceşte Primarul municipiului Bistriţa să semneze actele adiţionale la contractul de închiriere nr.7/71/E/15.03.2018 încheiat între Municipiul Bistriţa şi Istrate Mihai Adrian I.I.   

      ART.3. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcţia Patrimoniu şi Direcţia Administraţie Publică Juridic va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

     ART.4. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţa ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.g) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 18 voturi “pentru”.

     ART.5. – Secretarul general al municipiului Bistrița, prin Compartimentul pregătire documente, contencios, va comunica prezenta hotărâre:

    • Serviciului public municipal “Direcţia Patrimoniu”;
    • Direcţiei Administraţie Publică Juridic;
    • Arhitectului Şef al municipiului Bistriţa;
    • Istrate Mihai AdrianI – cu sediul municipiul Bistrița, Piața Morii, bl.5, sc.A, ap.10, jud.Bistrița-Năsăud, prin grija Direcţiei Patrimoniu;
    • Primarului municipiului Bistriţa;
    • Instituţiei Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud.

 

                      PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                    CONTRASEMNEAZĂ

                                                                                       SECRETAR GENERAL

                          URÎTE FLORIN - RADU                      GAFTONE FLOARE