Hotărâri ale consiliului local - Nr. 131 din 20.07.2023
Hotărâri ale consiliului local - Nr. 131
privind transmiterea în administrarea Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița a imobilelor, construcții și teren, proprietate a Municipiului Bistriţa - domeniul public, în vederea desfășurării activităților specifice în domeniul culturiiConsiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 20.07.2023;
având în vedere:
Adresa Direcției Patrimoniu nr.38736/12.04.2023;
Adresa Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” nr.1512/24.05.2023, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.53961/24.05.2023;
Referatul de aprobare nr.67263/03.07.2023 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr. 67368/03.07.2023 al Direcţiei Patrimoniu, Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” şi al Direcţiei Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice;
Avizul favorabil nr.135/19.07.2023 al Comisiilor reunite ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.96/11.05.2023 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița;
prevederile Hotărârii Guvernului României nr.527/2010 pentru modificarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.905/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Bistriţa - Năsăud, precum şi al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul Bistriţa – Năsăud, cu modificările și completările ulterioare;
în conformitate cu:
prevederile Ordonanţei nr.81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr.493/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile art.792 și următoarele, art.858 şi următoarele, art.867 şi următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
în temeiul art.87 alin.(5), art.129 alin.(1), alin.(2) lit.„c” şi „d”, alin.(6) lit.„a”, alin.(7) lit.”b”, art.139 alin.(3) lit.”g”, art.298 şi următoarele din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1. – Se aprobă actualizarea caracteristicilor tehnice și a valorilor de inventar ale unor imobile, construcții și teren, aflate în domeniul public al Municipiului Bistrița şi în care se desfășoară activități specifice în domeniul culturii, a artelor urbane, actelor de creație și expresie artistică, având destinațiile și elementele de identificare prevăzute în Anexa nr.1 la prezenta hotărâre.
ART.2.(1) – Se aprobă transmiterea în administrarea Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița a imobilelor, construcții și teren, aparținând domeniului public al Municipiului Bistrița, cuprinse în anexa prevăzută la art.1.
(2) – Imobilele cuprinse în anexa nr.1 la prezenta hotărâre se transmit în vederea administrării, întreținerii și exploatării conform legislației aplicabile și destinațiilor imobilelor, în scopul desfășurării activităților specifice în domeniul culturii, a artelor urbane, aplicării strategiilor și programelor culturale și educativ-formale în concordanță cu Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița, ca serviciu public municipal.
ART.3. – Dreptul de administrare transmis încetează odată cu încetarea dreptului de proprietate publică sau prin actul de revocare emis de către consiliul local, în condițiile legii.
ART.4. (1) – Predarea-preluarea în administrare a imobilelor prevăzute în anexă se face pe bază de protocol încheiat între părți, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la valoarea de inventar și cu respectarea situației juridice existentă la data transmiterii.
(2) - Imobilele vor fi supuse inventarierii potrivit legii.
(3) - Se împuterniceşte Primarul municipiului Bistriţa să semneze protocolul de predare-preluare prevăzut în Anexa nr.2 la prezenta hotărâre, care cuprinde drepturile și obligațiile ce revin părților.
ART.5. – Anexele nr.1 și nr.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.6. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Serviciul Public Municipal „Direcţia Patrimoniu”, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița şi Direcţiei Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.7. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de către Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţa ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.3 lit.”g” din Codul Administrativ, respectiv cu un număr de 20 voturi ”pentru".
ART.8. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul pregătire documente, va comunica prezenta hotărâre:
- Serviciului public municipal „Direcţia Patrimoniu”,
- Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița;
- Direcţiei Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice;
- Primarului municipiului Bistriţa;
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
PENTRU SECRETAR GENERAL
DIRECTOR EXECUTIV
BRICI TIBERIUS-DANIEL CINCEA DUMITRU MATEI