Hotărâri ale consiliului local - Nr. 48 din 25.03.2021



Hotărâri ale consiliului local - Nr. 48

Pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.32/23.03.2017 privind aprobarea concesionării prin licitație publică deschisă aimobilului, construcție și teren, situat în municipiul Bistrița, str.Aleea Ineu, în vederea reabilitării și amenajării unui punct liturgic

Pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița
nr.32/23.03.2017 privind aprobarea concesionării prin licitație publică deschisă a
imobilului, construcție și teren, situat în municipiul Bistrița, str.Aleea Ineu, în
vederea reabilitării și amenajării unui punct liturgic



Consiliul local al municipiului Bistriţa întrunit în şedinţă ordinară în data de 25.03.2021;
având în vedere:
adresa Parohiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Intrarea în Biserica a Presfintei Fecioare Maria-Bistrița II, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.11571/11.02.2021;
contractul de concesiune nr.1/4/14.01.2019 încheiat între Municipiul Bistrița și Parohia Greco-Catolică „Intrarea în Biserică a Preasfintei Fecioare Maria” Bistrița II;
certificatul de urbanism nr.1275/14.06.2019 eliberat de Primăria municipiului Bistrița;
extrasul de carte funciară nr.74516 Bistrița eliberat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud;
Referatul de aprobare nr.12552/15.02.2021 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.12558/15.02.2021 al Serviciului public municipal Direcţia Patrimoniu, al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic și al Arhitectului Șef;
Avizul favorabil nr.50/24.03.2021 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița;
având în vedere:
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.32/23.03.2017 privind aprobarea concesionării prin licitație publică deschisă a imobilului, construcție și teren, situat în municipiul Bistrița, str.Aleea Ineu, în vederea reabilitării și amenajării unui punct liturgic;
în conformitate cu: prevederile art.1 și art.13 alin.(2) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
prevederile art.858 și următoarele, art.871 şi următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art.87 alin.(5), art.108 lit.”b”, art.129 alin.(2) lit.”c”, alin.(6) lit.”a”, art.139 alin.(3) lit.”g”, art.297 alin.(1) lit.”b” și art.302 și următoarele din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

                                                                                                                                    H O T Ă R Ă Ş T E :



ART.I. – Art.6 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrița nr.32/23.03.2017 privind aprobarea concesionării prin licitație publică deschisă a imobilului, construcție și teren, situat în municipiul Bistrița, str.Aleea Ineu, în vederea reabilitării și amenajării unui punct liturgic, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ART.6. – Câștigătorul licitației are obligația de a obține Autorizația de construire pentru imobilul ce urmează a fi reabilitat și amenajat ca Punct liturgic în termen de 18 luni de la data comunicării prezentei hotărâri, precum și de a realiza investițiile în termen de 3 ani de la data emiterii autorizației de construire, sub sancțiunea rezilierii contractului de concesiune.”
ART.II. – (1) Anexele nr.1, nr.2 și nr.3 care fac parte integrantă din hotărârea menționată la art.I, se vor modifica în mod corespunzător.
(2) La art.7 alin.4 din contractul de concesiune nr.1/4/14.01.2019 încheiat între Municipiul Bistrița și Parohia Greco-Catolică „Intrarea în Biserică a Preasfintei Fecioare Maria” Bistrița II, se va modifica în mod corespunzător prin act adițional.
ART.III. – Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.32/23.03.2017 rămân nemodificate.
ART.IV. – Se împuterniceşte Primarul municipiului Bistriţa să semneze actul adiţional la contractul de concesiune nr.1/4/14.01.2019.
ART.V. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Serviciul public municipal “Direcţia Patrimoniu”, Direcția Administrație Publică, Juridic și Arhitectul Șef va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.VI. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de către Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ, respectiv cu un număr de 17 voturi ”pentru” şi 3 „abţineri”.
ART.VII. – Secretarul general al municipiului Bistrița, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios, va comunica prezenta hotărâre prin mijloace electronice:
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcției Administrație Publică, Juridic;
- Arhitectului Șef;
- Parohiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică,
- Intrarea în Biserica a Presfintei Fecioare Maria-Bistrița II, Bistrița, str.Gării, fn;
- Primarului municipiului Bistrița;
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                                                                    CONTRASEMNEAZĂ
                                                                                                                 SECRETAR GENERAL,
BRICI TIBERIUS-DANIEL                                                                       GAFTONE FLOARE
                                                                                                                    Cu menţinerea Obiecţiilor de legalitate
                                                                                                     nr.22514/17.03.2017 anexate


Anexe: