ART.1. – Se aproba schimbarea destinatiei spatiilor înscrise în anexa care face parte integranta la prezenta hotarâre, din spatiu cu destinatie de locuinta, în spatiu cu alta destinatie decât cea de locuinta.
ART.2. –Se completeaza anexa nr.1 la Hotarârea nr.171/2002 a Consiliului local al municipiului Bistrita privind stabilirea unor masuri cu privire la vânzarea spatiilor comerciale proprietatea privata a statului si a celor de prestari servicii, aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Bistrita, precum si cu privire la respectarea destinatiei legale a spatiilor închiriate asociatiilor, fundatiilor si partidelor politice, cu spatiile cu alta destinatie decât cea de locuinta aprobata potrivit art.1 din prezenta hotarâre.
ART.3. – Vânzarea spatiilor înscrise în anexa se va face numai dupa întocmirea documentatiilor tehnice si a rapoartelor de evaluare, conform Legii nr.550/2002.
ART.4. –Primarul municipiului Bistrita, prin Directia Patrimoniu, va aduce la îndeplinire prezenta hotarâre.
ART.5. –Prezenta hotarâre a fost adoptata de Consiliul local al municipiului Bistrita, în sedinta ordinara, cu respectarea art.45, alin.3 din Legea nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv cu un numar de 20 voturi „pentru”, din 20 consilieri prezenti.
ART.6. – Compartimentul pregatire documente, contencios, va comunica prezenta hotarâre:
- Directiei Patrimoniu;
- Directiei Administratie Publica, Juridic;
- Primarului municipiului Bistrita;
- Institutiei Prefectului - judetul Bistrita - Nasaud.