Pe scurtSe aprobă numărul și se stabilește componența nominală a celor trei comisii de specialitate ale Consiliului Local al orașului Făurei, cu membrii, președinți și secretari desemnați pentru fiecare comisie. Pentru locuitori înseamnă că se vor organiza lucrări și decizii în domenii precum dezvoltare economică și buget, urbanism și mediu, administrație publică și ordine, iar activitatea comisiilor poate influența alocarea resurselor, termenele de realizare a proiectelor și reglementările locale. Practic, hotărârea definește cine este responsabil pentru analiză și avizare în aceste domenii, ceea ce poate afecta proiectele locale, investițiile și serviciile publice.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
ORAȘUL FĂUREI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 12
Din 21 ianuarie 2025
Privind aprobarea numărului și stabilirea componenței comisiilor de specialitate ale Consiliului
Local al oraşului Făurei
Consiliul Local al Oraşului Făurei, întrunit în ședință extraordinară la data de 21 ianuarie
2025;
Având în vedere specificul şi nevoile locale, precum şi propunerile formulate de
consilierii locali;
> Referatul de aprobare întocmit de primarul oraşului, inregistrat sub nr. 300/16.01.2025;
> Adresa Instituţiei Prefectului Judeţul Brăila nr. 419/14.01.2025;
> Raportul secretarului general nr. 301/16.01.2025;
Ţinând cont de prevederile Ordinului Prefectului Judeţului Brăila nr. 516/25 octombrie
2024 privind constatarea îndeplinirii condiţiilor legale de constituire a Consiliului Local al
oraşului Făurei;
Luând în considerare dispoziţiile ari. 8-11 din Regulamentul de organizare şi funcţionare
a Consiliului local al orașului Făurei, aprobat prin Hotărârea nr, 52/10.11.2020 și rezultatul
votului pentru organizarea şi stabilirea componenţei nominale a comisiilor de specialitate ale
Consiliului Local Făurei;
În baza prevederilor art. 124, art. 136 alin. (8) şi art. 139 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ;
În temeiul art. 196 alin. | lit. „a” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ;
HOTĂRĂȘTE
Art. 1. Se aprobă numărul și se stabileşte componența nominală a comisiilor de
specialitate ale Consiliului Local Făurei, după cum urmează:
Comisia nr. 1- Comisia pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget-finanţe,
administrarea domeniului public şi privat, servicii şi comerţ:
Domnul Gherguș Adrian-Marian - preşedinte
Doamna Stăncescu Virginia - secretar
Domnul Soare Iulian - membru
Domnul Baldovin Rareş-Cristian - membru
Domnui Berceanu Alexandru - membru
Comisia nr. 2 - Comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor
publice, protecţia mediului, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, sport şi
agrement:
Domnul Nazâru Stănică - preşedinte
Doamna Călugăriţoiu Ionela - secretar
Domnul Lupaşcu Giorgian-Nicușor - membru
Domnul Baldovin Rareş-Cristian - membru
Domnul Roşca Remus-Cătălin - membru
Comisia nr. 3 - Comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi
liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor:
Domnul Roşca Remus-Cătălin - preşedinte
Domnul Gheonea Tudorel - secretar
Doamna Călugăriţoiu Ionela - membru
Doamna Predoiu Carmen-Tanţa - membru
Domnul Voinea Ionel - membru
Comisia nr. 4 - Comisia pentru învățământ, sănătate, cultură, protecţie socială şi religie:
Doamna Predoiu Carmen-Tanţa — preşedinte
Domnul Soare Iulian - secretar
Doamna Petrovici Gabriela-Claudia - membru
Domnul Gheonea Tudorel - membru
Domnul Berceanu Alexandru — membru.
Art. 2. Comisiile de specialitate ale Consiliului local Făurei organizate potrivit art. 1 îşi
exercită atribuţiile prevăzute de lege și Regulamentul de organizare și funcţionare al Consiliului
local pe întreaga durată a mandatului Consiliului local Făurei constituit în data de 24 octombrie
2024.
Art. 3. Prin grija secretarului general al orașului, prezenta hotărâre va fi adusă la
cunoștința persoanelor nominalizate la art. 1 precum şi la cunoştinţă publică prin postarea pe site-
ul instituţiei.
PREŞEDINTE DE ia CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR
GHERGUŞ ADRIAN MARI MARIAN. N GENERAL,
ir
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →