26 februarie 2026

HCL 10/2026 Fântânele adoptată

Acord lucrări Electrica

Pe scurt

Comunei Fântânele i se acordă acordul pentru realizarea lucrărilor de mărire a capacității de distribuție prin modernizarea rețelei electrice LEA 110 kV Târgu Mureș-Livezeni-Corunca-Fântânele, inclusiv stațiile de transformare din Târgu Mureș, Livezeni, Corunca și Târnăveni, prin Distribuția Energie Electrică România SA - Sucursala Mureș, conform planului tehnic S-24-7008. Aceasta înseamnă că proiectul poate avansa spre punerea în aplicare, iar autoritățile locale vor superviza și vor delega atribuțiile primarului pentru implementare. Beneficiarii direcți vor fi locuitorii din zona acționată prin consolidarea și extinderea rețelei electrice, iar eventualele lucrări pot include riscuri sau restricții temporare pe timpul execuției, prevăzute în documentația tehnică.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 10 din 2026 a Consiliului Local Fântânele
Titlu oficial
HCL 10/2026 acord lucrări Electrica
Emitent
Consiliul Local Fântânele
Număr
10 / 2026
Data
26 februarie 2026
Localitate
Fântânele, județul Mureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Calarasilor nr. 103 · Ilie Macelaru nr. 28a
Firme citate
DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ CONSILIUL LOCAL FÂNTÂNELE 547234 Comuna Fântânele, sat Fântânele, nr. 124, Judeţul Mureş Telefon/Fax: 0265 — 580112; Email: fintinele(Qcjmures.ro HOTĂRÂREA NR.10 Din 26 februarie 2026 Privind acordul Comunei Fântânele pentru executarea lucrărilor de "Mărirea capacităţii de distrubuţie prin modernizare LEA 110kV Târgu Mureş-Livezeni- Corunca-Fântânele, respectiv staţiile de transformare Târgu Mureş, Livezeni, Corunca şi Târnăveni” Consiliul local al Comunei Fântânele, judeţul Mureş, întrunit în şedinţa ordinară din 26 februarie 2026, Având în vedere cererea și documentaţia nr. MS-40558/09.02.2026 al Distribuţiei Energie Electrică România SA- Sucursala Mureș, Referatul de aprobare d-lui primar ing. Varga Jozsef, înregistrat sub nr. 608/16.02.2026 precum şi Raportul aparatului de specialitate nr. 734/16.02.2026, respectiv avizul favorabil al Comisiilor de specialitate, În conformitate cu dispoziţiile: -art. 9 alin (1) din Legea nr. 220/2008 r. privind pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie -art. 44 alin (2), art. 45 alin (1) lit.a din legea nr. 123/2012, Legea energiei electrice şi a gazelor natural, cu modificările și completările ulterioare, -Certificatul de urbanism nr. 27/21.04.2023 eliberat de Consiliul judeţean Mureş, respectiv DTAC Proiectul tehnic nr. S-24-7008 - art. 129 alin (1) şi (2) lit.c, alin (6) lit.c, art. 286 alin (1) şi (4) , art. 287 lit.b din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, -art. 18 alin (1) lit.c din HG nr. 525/1996 r.pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism În temeiul prevederilor art. 139 alin (3), lit.) , art. 196 alin (1) lit.a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare HOTĂRĂȘTE: Art.]. Comuna Fântânele își exprimă acordul favorabil pentru realizarea lucrărilor de "Mărirea capacității de distrubuție prin modernizare LEA 110kV Târgu Mureș-Livezeni-Corunca-Fântânele, respectiv staţiile de transformare Târgu Mureș, Livezeni, Corunca și Târnăveni”- de către Distribuţie Energie Electrică România SA- Sucursala Mureș conform Proiect nr. S-24-7008, anexă la prezenta hotărâre. Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul comunei Fântânele prin aparatul de specialitate Art.3. Prezenta hotărâre se comunică Primarului comunei Fântânele, Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureș, Distribuţie energie Electrică România S.A.- Sucursala Mureş, și se aduce la cunoștință publică prin afişare. Contrasemnează, Secretar general, Keserii | Katalin Gyongyi APE ai bu Proiect nr: S-24-7008 | | LA Distribuţie Energie Marire capacitate transport si modernizare LEA 110kV N_>/ Electrică Romania Fantanele - Corunca Faza: DTAC E= == == Distribuţie Energie Electrică Romania SA Serviciul Proiectare Mureș Tel: 0265-205.999, Fax: 0265-205.704 PROIECT NR. $-24-7008 Târgu Mures- Livezeni-Corunca - Fântânele, respectiv stațiile de transformare Tg. Mures, Livezeni runca si Târnăveni Faza: DTAC MEMORIU TEHNIC 1. DATE GENERALE 1.1 Denumirea obiectului de investiţii Mărirea capacității de distribuție prin modernizare LEA 110KV Târgu Mureș-Livezeni- Corunca-Fântânele, respectiv staţiile de transformare Tg. Mureș, Livezeni, Corunca și Târnăveni 1.2 Amplasamentul LEA 110kV Fantanele - Corunca - tronsonul cuprins între rigla statiei Fantanele si stâlpul nr. 23 se afla pe raza UAT Fantanele; - tronsonul cuprins între stâlpul nr. 23 — stalpul 77 se afla pe raza UAT Acatari; - tronsonul cuprins între stâlpul nr. 77 — 81 se afla pe raza UAT Craciunesti; - tronsonul cuprins între stâlpul nr. 81 — rigla statiei Corunca se afla pe raza UAT Corunca; LEA 110kV Corunca - Livezeni - tronsonul cuprins între rigla statiei Corunca si stâlpul nr. 8 se afla pe raza UAT Corunca; - tronsonul cuprins între stâlpul nr. 8 — stalpul 9 se afla pe raza UAT Targu Mures; 1.3 Beneficiarul investiţiei Distribuţie Energie Electrică Romania S.A., loc. Cluj-Napoca, str. Ilie Măcelaru nr. 28A, CUI RO 14476722, Nr. Reg. Com. J12 / 352 / 2002, telefon 0040-264-205069, fax 0040-264-205998, e-mail officeadistributie-energie.ro, www.distributie-energie.ro 1.4 Elaboratorul documentatiei Distribuţie Energie Electrică Romania S.A. - Serviciul Proiectare Mureș, judetul Mureș, localitatea Târgu Mureș, str. Călărașilor, nr. 103, Tel: 0265 205703, Fax: 0265 205704 Pag. 1 Proiect nr: $-24-7008 | | / Distribuţie Energie Marire capacitate transport si modernizare LEA | 10kKV N_=/ Electrică Romania Fantanele - Corunca Faza: DTAC 2. CONTEXTUL REALIZĂRII INVESTITIEI LEA 110 kV "Fantanele-Corunca" a fost construita in anul 1959, porneste cu stalp nr 1 de la statia Fantanele si parcuge primii trei stalpi comun cu LEA 110KV Fantanele-Sovata, apoi se intalneste pe ultimii doi stalpi cu LEA 110kV Corunca-Livezeni. LEA 110kV Fantanele-Corunca are o lungime de aproximativ 18.5 km (18.249m S.C. și 243m D.C.), este construita cu stalpi de metal (zabreliti) si stalpi de beton, cu izolatori preponderent PSG 12A, conductor activ OL-AL 150mmp si conductor de protectie OPGW 1x95/55. Prin LEA 110 KV Fântânele — Corunca — Livezeni - Târgu Mureș se realizează tranzitul de energie electrică dintre Stația de transformare 220/110/20KV Ungheni și Staţia de transformare 220/110/20KV Fântânele, asigurându-se alimentarea cu energie electrică a Municipiului Târgu Mureș (Stațiile Târgu Mureș și Livezeni) şi a zonei Corunca (Comprimare Romgaz, Depomureș). Situaţia existență - Anul PIF :1959 - Lungime = 20,5 km - Conductoare : - Conductor activ pe circuitul existent : Ol-Al 150/25 mmp - Conductor de protecţie : OPGW 1x95/55 - Stâlpi metalici : 51 buc - Susţinere, tip Sn110 104, - Intindere în colţ, tip ICn 110 113, 110 132 - Terminal: ITn 110 242 - Speciali, tip ICn+6 110 232 (colt), ICn+6 110 113, SN+6 110 104 (sustinere), SN+3 110 102, SmTs 110 - Stâlpi beton centrifugat: 42 buc - Susţinere: Sc 1 119 - Izolatie: preponderent PSG 12A Izolaţia existentă pe LEA 110 KV este de tip CTS şi compozită. Prezentarea succintă a neconformităţilor tehnice şi constructive în raport cu starea iniţială: - grad de uzură tehnică şi morală - declanşări multiple din cauza chiciurii - ruperea izolatorilor CTS - fenomenul de galopare şi tracţiunile inegale pot duce la deteriorarea stâlpilor şi periclitarea siguranţei în exploatarea linie. Pentru mărirea gradului de siguranţă în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor este necesara crearea unor căi sigure de tranzitare către SEN a puterii consumate sau produse. In acest sens, este necesara intarirea LEA 110kKV Fantanele-Corunca-Livezeni prin schimbarea stalpilor neconformi, a lanturilor de izolatoare si a conductorului activ. Pag. 2 Proiect nr: $-24-7008 LA Distribuţie Energie Marire capacitate transport si modernizare LEA | 10kV N_>/ Electrică Romania Fantanele - Corunca Faza: DTAC === —— Prin realizarea lucrarilor propuse se va realiza consolidarea retelelor de distributie de 110 KV, ceea ce va duce la cresterea gradului de siguranta asigurand astfel conditiile optime pentru tranzitarea consumate sau produse din zona. Structura Operatorului de Distributie, in contextul realizarii investitiei Distribuţie Energie Electrică Romania este cel mai mare lider pe piața de distribuție a energiei electrice din România, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice. Poziţia de top este susținută atât de rezultatele economice, cât și de o experiență în domeniu ce se întinde pe aproape 120 ani. Societatea este parte a Grupului Electrica și asigură distribuţia energiei electrice tuturor clienţilor din zona Transilvaniei Nord, Transilvaniei Sud si Muntenia Nord a României. Distribuţie Energie Electrica Romania are in exploatare, urmatoarele zone de distributie: - Zona Transilvaniei Nord cu judetele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj, având o arie de operare de aproximativ 34.160 kilometri pătrați. - Zona Transilvaniei Sud cu judetele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, având o aria de serviciu fiind de 34.100 kilometri pătraţi - Zona Munteniei Nord cu judetele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi şi Brăila, având o arie de operare de aproximativ 29.000 kilometri pătraţi Figura 1. Harta de distribuţie a energiei electrice de către DEER Misiunea principală definită a DEER este aceea de a furniza serviciul de distribuţie a energiei electrice tuturor clienților, la parametrii de calitate stabiliți de ANRE și în conformitate cu standardele naționale și internaţionale relevante pe piața de energie, în condiții de siguranţă, continuitate, accesibilitate şi sustenabilitate. Pag. 3 Proiect nr: $-24-7008 | | LE. Distribuţie Energie Marire capacitate transport si modernizare LEA 110KV N Electrică Romania Fantanele - Corunca Faza: DTAC stalpului nr 40 si in panoul 47-56 in locul stalpului 52. Restul stalpilor vor fi stalpi de sustinere; - Demontarea conductorului activ existent tip OL-AI 150/25; - Montarea conductorului activ de tip AERO-Z 177 A2F 180mmp; - Înlocuirea izolaţiei existente (din sticlă sau ceramica) cu izolaţie compozită; - Se vor inlocui toate clemele si armaturile aferente LEA 110kV Fantanele-Corunca; - Vopsire stâlpi metalici existenti conform procedurii operationale a SDEE Transilvania Sud S.A. - PO-DTS-7.9-03 - 49 buc. - Se vor executa lucrari de reparatie si de hidrofobizare a fundatiilor existente; - Inscripţionări de identificare şi securitate la stâlpii existenţi si proiectati; - Verificare şi îmbunătăţire prize de pământ la stâlpii existenţi — 51 buc. - Executare priza de pamant Rp<4ohm la stalpii proiectati - 42 buc - Conductorul de protectie OPGW nu se va schimba; Pentru toti stâlpii nou proiectati, se vor realiza fundatii turnate din beton, de tip monobloc (pahar). Operaţiile principale la executarea fundațiilor din beton sunt: - trasarea gropilor; - demontrea stâlpilor existenţi şi demolarea fundațiilor (până la adâncimea de aprox. 0,6-0,8m); - turnarea fundaţiei monobloc conform proiect şi fixarea stâlpului în pahar; - monolitizarea stâlpului în fundaţia pahar cu beton, preparat cu agregate având granulaţia 0-16mm; - realizarea căciulii şi sclivisirea acesteia pe partea superioară şi lateral (până la o adâncime de 30 cm sub nivelul terenului); - nivelarea terenului din jurul fundaţiei; Din considerente tehnice, cotele de fundare ale stâlpilor variază și sunt determinate de lungimile de încastrare a acestora. S-a prevăzut stratul de beton de egalizare ptr. a prinde ( a opri ) eventualele infiltraţii de apă. Tot pentru acest lucru, se va folosi şi o pompă ptr. evacuarea apei din săpătură, întru-cât la turnarea betonului de egalizare este necesar ca baza săpăturii să fie complet curățată. Săpătura este prevăzută a se executa manual, dar având în vedere adâncimea acesteia precum şi existenţa drumului de acces se poate executa şi mecanizat. Executarea săpăturilor se va face după ce în prealabil se va face o trasare a fundațiilor. Lucrările pentru fundaţie, se vor executa fără întreruperi, ultimul strat de teren de cca.30 cm grosime săpându-se înainte de turnarea betonului de egalizare, cel care are stratul de aproximativ 10 cm . Săpăturile, dacă se execută manual, după adâncimea de 1,5 m se vor sprijini, pentru a preîntâmpina producerea prăbuşirii malurilor săpăturii Pag. 5 Proiect nr: S-24-7008 | | /PA Distribuţie Energie Marire capacitate transport si modernizare LEA |10kV N7 Electrică Romania Fantanele - Corunca Faza: DTAC ÎN a Întreaga activitate la nivelul societății se realizează conform reglementărilor emise de către reglementatorul de energie în România, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) - https://www.anre.ro. Dintre directiile strategice ale Distribuţie Energie Electrica Romania vizeaza: + Îmbunătăţirea performanţei operaţionale şi energetice în cadrul activităţii de distribuţie a energiei electrice; + Asigurarea serviciului de distribuţie transparent, şi a accesului garantat la reţea a tuturor categoriilor de utilizatori; + Mentinerea si extinderea segmentelor de distributie; + Gestionarea infrastructurii pentru garantarea funcţionării transparente a serviciului de distribuţie a energiei electrice la parametrii de calitate stabiliţi prin Standardul de performanţă, urmărind: o eficienţa operaţională; o calitatea serviciului de distribuţie a energiei electrice (continuitatea în alimentare a utilizatorilor). Legea nr. 220-2008, cu toate completările _ulterioari re_urm rele prevederi: Art. 9. - (1) Operatorul de transport şi sistem şi operatorii de distribuţie sunt obligaţi să garanteze transportul, respectiv distribuţia energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, asigurând fiabilitatea şi siguranţa reţelelor de energie electrică. Legea nr. 123-2012, cu completările ulterioare, are următoarele prevederi: ART. 44 (2) Operatorii de distribuție prestează servicii pentru toți utilizatorii rețelelor electrice de distribuție, în condiții nediscriminatorii, asigurând accesul la acestea oricărui solicitant care îndeplinește cerințele prezentei legi, cu respectarea normelor și standardelor de performanţă prevăzute în reglementările tehnice în vigoare. ART. 45 Operatorul de distribuție (1) Operatorul de distribuție are următoarele atribuții principale: a) exploatează, retehnologizează, reabilitează și dezvoltă rețelele electrice de distribuție, cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare, în condiţii economice, precum și cu respectarea legislaţiei privind protecția mediului și promovarea eficienței energetice, astfel încât să fie asigurată capacitatea pe termen lung de a satisface solicitări rezonabile de racordare la rețeaua de distribuţie. 3. INFORMAŢII GENERALE PRIVIND PROIECTUL 3.1 Soluţia de realizare a lucrărilor - Demontarea stâlpilor de tip SC 1 119 - 42 buc; - Montarea în locul stâlpilor demontaţi (inclusiv fundaţii) stâlpi metalici tubulari, simplu circuit; Se vor monta doi stalpi metaiici tubulari de intindere in panoul 37-45 in locul Pag. 4 Proiect nr: $-24-7008 | | LE. Distribuţie Energie Marire capacitate transport si modernizare LEA | 10kV N—7 Electrică Romania Fantanele - Corunca Faza: DTAC 3.2 Situaţia ocupărilor de teren și statutul juridic al terenului care urmează a fi ocupat Suprafața maximă de teren afectată la realizarea lucrărilor, conform prevederilor normativului Ord. ANRE 239/2019 - Normă tehnică privind delimitarea zonelor de protecţie și de siguranță aferente capacităţilor energetice (cap. IV), este de 101.760 mp. Nr. Denumire Lungime traseu LEA | Suprafata ocupată temporar Crt. 110KV [m] (culoar lucru) [mp] 1_|U.A.T. Fântânele 4.400 27.240 2 |U.A.T. Acățari 11.910 63.270 3 | U.A.T. Crăciunești 900 4.860 4 _|U.A.T. Corunca 3.000 14.000 5 | TOTAL U.A.T.-uri 20.210 109.820 În conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, „terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului”. Precizăm că această optică a legiuitorului român este constantă, norma citată regăsindu-se, practic în aceeași formă, atât la art. 35 alin. (3) Legea nr. 13/2007 (Abrogată, respectiv înlocuită prin Legea nr. 160/2012, respectiv prin Legea nr. 123/2012), cât și la art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 (Abrogată prin Legea nr. 13/2007), această din urmă dispoziție fiind în vigoare la data încheierii Contractului de Concesiune. Astfel, conform art. 1 lit. j din Contractului de Concesiune, în calitate de concesionar, a dobândit un drept exclusiv asupra rețelelor de distribuție, situate pe teritoriul pentru care, prin Contractul de Concesiune, i-a fost concesionat serviciul de distribuţiei a energiei electrice, la nivelul judetelor cu reteaua electrica de distributie concesionata. De asemenea, la art. 2.2 din Contractului de Concesiune, se prevede în mod expres că „principalele bunuri folosite de concesionare pentru realizarea serviciului sunt reprezentate de rețelele de distribuție a energiei electrice din perimetrul concesiuni, împreună cu terenurile aferente, inclusiv terenurile proprietate publică a statului pe care acestea se situează”. Potrivit art. 3 pct. 64 din Legea nr. 123/2012, coroborat cu art. 3 pct. 63 din același act normativ, ansamblul de linii, inclusiv elementele de susţinere şi de protecţie a acestora, staţiile electrice şi alte echipamente electroenergetice conectate între ele prin care se transmite energie electrică de la o capacitate energetică de producere a energiei electrice la un utilizator, cu tensiunea de linie nominală până la 110 kV inclusiv, constituie rețeaua electrică de distribuţie. Prin raportare la dispozițiile legale citate mai sus, precum și la clauzele Contractului de Concesiune, rezultă, fără echivoc, faptul că retelele electrice, posturile si statiile de transformare, care fac obiectul Proiectului, sunt parte a reţelei electrice de distribuție, concesionate către Distributie Energie Electrica Romania, iar terenurile aferente acestor retele electrice de distributie sunt în proprietatea publică a statului și sunt, în egală măsură, concesionate către societatea Distributie Energie Electrica Romania. Pag. 6 Proiect nr: $-24-7008 LA Distribuţie Energie Marire capacitate transport si modernizare LEA 110kV N-7 Electrică Romania Fantanele - Corunca Faza: DTAC = == —— După cum se poate observa, caracterul de serviciu public de interes general al activităţii de distribuţie a energiei electrice (consacrat la art. 44 din Legea nr. 123/2012) a determinat și un regim special al dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente rețelei electrice de distribuție. În calitate de concesionar al rețelei de distribuție din perimetrul menţionat, societatea Societatea de Distributie Energie Electrica Romania nu deține prerogativa legală de a solicita intabularea, în cartea funciară, a dreptului de proprietate (în mod corespunzător, o asemenea obligație nu este prevăzută nici în Contractul de Concesiune). În drept, doar proprietarul, în speță, statul român, poate solicita deschiderea cărții funciare, prin întocmirea documentaţiei cadastrale corespunzătoare; astfel, numai după ce cartea funciară a fost deschisă, respectiv după ce dreptul de proprietate a fost intabulat, concesionarul poate întreprinde demersurile pentru înscrierea dreptului său de concesiune. Documentatia de fata cuprinde lucrari de inlocuire conductoare active, izolatie si stalpi din LEA 110 kV aparţinând SROR Targu Mures cu respectarea conditiilor de calitate a energiei electrice, conform normelor si directivelor in vigoare. Metoda de lucru abordata este impartirea traseului LEA pe tronsoane , limitand afectarea consumatorilor cu maxim 8 intreruperi de maxim 8 ore /intrerupere pe an. 3.3 Coexistenţa instalaţiilor energetice cu alte instalaţii Față de rețelele de utilități existente pe traseul instalaţiilor proiectate (cabluri iluminat public, rețele telecomunicații, etc.) se vor păstra distanțele de siguranță prevăzute de normativele în vigoare. 3.4 Organizare şantier Organizarea de șantier se va realiza in incinta Statiilor de transformare Corunca si Fantanele, aflate in gestiunea DEER. 3.5 Categoria de importanta a constructiei: - Categoria de importanţă a construcţiei " C ” ( conform MLPAT 31N / 95 ). - Clasa de importanţă a construcţiei III ( conform P100 — 13 ) 4. ACTE NORMATIVE > NTE 003/04/00 - Normativ pentru construcţia liniilor aeriene de energie electrica cu tensiuni peste 1000V > RE Ip-30-2004 - Îndreptar de proiectare si execuție a instalaţiilor de legare la pămînt. > NTE 001/03/00 - Normativ privind alegerea izolatiei, coordonarea izolatiei si protectia instalatiilor eiectroenergetice impairiva supratensiunilor Pag. 7 iii Proiect nr: $-24-7008 | | A. Distribuţie Energie Marire capacitate transport si modernizare LEA 110kV N—f Electrică [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fantanele-ms.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala