9 iunie 2023

HCL 71/2023 Fântânele adoptată

Aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici actualizaţi și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „EXTINDERE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA FANTATELE SI…

Pe scurt

Se aprobă studiului de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici actualizați și devizul general actualizat pentru proiectul de extindere a rețelei de apă și canalizare în localitatea Fântânele și înființarea unei rețele în localitatea Țisa Nouă, cu finanțare prin Programul Anghel Saligny și fonduri de la bugetul local. Decizia este că proiectul poate primi finanțare și poate demara, iar locuitorii vor beneficia de o adevărată rețea de apă și canalizare (mai bune pentru alimentarea cu apă, canalizare, eventual creșterea prețurilor/tarife locale pentru acoperirea costurilor) în zonele vizate. Prin hotărâre se stabilește, de asemenea, că banii pentru partea finanțată din bugetul local vor fi alocați în concordanță cu devizul aprobat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentația tehnico-economică - studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „EXTINDERE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA FANTANELE SI INFIINTARE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA TISA NOUA, COM. FANTANELE, JUD. ARAD”, aprobat pentru finanțare prin Programul naţional de investiții „Anghel Saligny” prin ordin

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 71 din 2023 a Consiliului Local Fântânele
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici actualizaţi și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „EXTINDERE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA FANTATELE SI INFIINTARE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA TISA NOUA, COM. FANTANELE, JUD. ARAD”, aprobat pentru finanţare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanţate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului
Emitent
Consiliul Local Fântânele
Număr
71 / 2023
Data
9 iunie 2023
Localitate
Fântânele, județul Arad
Stare
adoptată

Pe același subiect în Fântânele

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL ARAD COMUNA FÂNTÂNELE CONSILIUL LOCAL Comuna Fântânele, nr.1 15, Judetul Arad, tel. 0257/456196 , fax. 0257/456169 E-mail. : primaria. fantanele Qyahoo.com , HOTARAREA NR. 71 DIN 09.06.2023 privind aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici actualizaţi și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „EXTINDERE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA FANTATELE SI INFIINTARE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA TISA NOUA, COM. FANTANELE, JUD. ARAD”, aprobat pentru finanţare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanţate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului Consiliul local Fântânele, Având în vedere: - referatul de aprobare al primarului nr.3039 din 08.06.2023 privind actualizarea indicatorilor tehnico- economici ai obiectivului de investitii „EXTINDERE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOC. FANATELE SI INFIINTARE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOC, TISA NOUA, COM. FANTANELE, JUD. ARAD” si aprobarea Devizului General al obiectivului de investitii „, „EXTINDERE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOC. FANATELE SI INFIINTARE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOC. TISA NOUA, COM. FANTANELE, JUD. ARAD” " - Raportul de specialitate nr. 3040 / 08.06.2023,intocmit de Secretarul general al comunei Fantanele, jud, Arad; - prevederile: Legii nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare si ale Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare; Hotararii Guvemului Romaniei nr. 907 din 29 noiembrie 2016 - privind etapele de elaborare si continutul-cadru al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri publice; - prevederile art.4 „5 și 6 din Ordonanţa de Urgenţă nr.95/2021 privind aprobarea Programului național de investiții “Anghel Saligny”; aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administraţiei nr. 1333/2021. - prevederile art. 121, alin. 1 si 2, din Constitutia Romaniei; - raportul Comisiei de specialitate a Consiliului local - Comisia nr. 1; - votul a 12 consilieri locali, din totalul de 13 consilieri in functie, fiind prezenti la sedinta publica Extraordinara convocată de îndată a Consiliului local Fântânele, din data de 09.06.2023, un nr. de 12 consilieri locali. In temeiul prevederilor art. 139 alin1 si art. 196, alin.1 litera a din cuprinsul Ordonantei de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul Administrativ HOTAR ASTE: Art. 1, —- Se aprobă documentația tehnico-economică - studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „EXTINDERE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA FANTANELE SI INFIINTARE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA TISA NOUA, COM. FANTANELE, JUD. ARAD”, aprobat pentru finanțare prin Programul naţional de investiții „Anghel Saligny” prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, întocmit de SC MADI FHVAC SRL, înregistrat la comuna Fantanele . Art. 2. - Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiții „EXTINDERE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA FANTANELE SI INFIINTARE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA TISA NOUA, COM. FANTANELE, JUD. ARAD”, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 3. - Se aprobă devizul general actualizat aferent obiectivului de investiții „EXTINDERE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA FANTANELE SI INFIINTARE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA TISA NOUA, COM. FANTANELE, JUD. ARAD”, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art. 4. - Se aprobă finanţarea de la bugetul local al comunei Fantanele a sumei de 642.683,94 lei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiţii "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1333/2021. Art. 5. - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre Art. 6. - Incepând cu data prezentei se revocă Hotărârea nr. 116 din 26.09.2023 privind aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „EXTINDERE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA FANTATELE SI INFIINTARE RETEA DE APA SI CANALIZARE IN LOCALITATEA TISA NOUA, COM. FANTANELE, JUD. ARAD”, aprobat pentru finanțare prin Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului Art.7. Prezenta hotărâre se comunică la - Instituţiei prefectului -judetul Arad, - Primarului comunei Fantanele, judetul Arad, - Secretarului general al comunei Fantanele, judetul Arad, - Compartimentului contabilitate casierie si compartimentului urbanism si juridic din cad. ul aparatului de specialitate al Primarului comunei Fantanele, judetul Arad, - Afişarea la sediui Primăriei comunei Fantanele, judetul Arad. PRESEDINTE DE SEDINTA, CONTRASEMNAT SECRETAR GENERAL MARGEA AURICA STOI LUCIANA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fantanele.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala