28 aprilie 2022 · Inițiator: CONSILIER LOCAL prof. (prof. dr. univ. C.T. Coman)

HCL 95/2022 Fălticeni adoptată

Trecerea din domeniului public al Municipiului Fălticeni, judeţul Suceava, în domeniul privat al acestuia, a unor imobile(teren în suprafaţă de 1601 m.p., construcţii C1 şi C2 – puncte TRAFO şi C3 – centrală…

Pe scurt

Se decide trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Fălticeni a unui teren de 1601 mp și a construcțiilor C1, C2 (punctele TRAFO) și C3 (centrală termică/spălătorie) aflate pe str. Mihai Eminescu nr. 6. Practic, aceste bunuri publice devin bunuri ale orașului în domeniul privat, ceea ce permite administratorul local să le gestioneze în interes propriu, eventual să le vândă, închirieze sau să le folosească în proiecte urbane, cu impact potențial asupra bugetului și planificării spațiului din zonă. Decizia este legată de un obiectiv de investiții anterior aprobat și de avizele comisiilor competente, indicând contextul de modernizare/spital municipal în zonă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Mihai Eminescu.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Mihai Eminescu” în Fălticeni

Denumire
Hotărârea nr. 95 din 2022 a Consiliului Local Fălticeni
Titlu oficial
Hotărârea nr. 95 din 28.04.2022 privind trecerea din domeniului public al Municipiului Fălticeni, judeţul Suceava, în domeniul privat al acestuia, a unor imobile(teren în suprafaţă de 1601 m.p., construcţii C1 şi C2 – puncte TRAFO şi C3 – centrală termică/spălătorie) situate pe str.Mihai Eminescu, nr. 6
Emitent
Consiliul Local Fălticeni
Număr
95 / 2022
Data
28 aprilie 2022
Inițiator
CONSILIER LOCAL prof. (prof. dr. univ. C.T. Coman)
Localitate
Fălticeni, județul Suceava
Stare
adoptată
Locuri citate
Mihai Eminescu nr. 6 (hartă) · Cuza Voda nr. 1 (hartă) CF 38443, nr. cad. 38443
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Fălticeni

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SUCEAVA MUNICIPIUL FĂLTICENI CONSILIUL LOCAL HOTARARE privind trecerea din domeniului public al Municipiului Fălticeni, judeţul Suceava, în domeniul privat al acestuia, a unor imobile(teren în suprafață de 1601 m.p., construcții C1 și C2 – puncte TRAFO și C3 – centrală termică/spălătorie) situate pe str.Mihai Eminescu, nr. 6 Consiliul Local al Municipiului Fălticeni, judeţul Suceava: Având în vedere: - referatul de aprobare a domnului primar, prof. Gheorghe-Cătălin Coman înregistrat la nr. 10020 din 20.04.2022; - raportul de specialitate al Direcției Investiții înregistrat sub nr. 10054/21.04.2022; - obiectivul de investiții ”Sistematizare verticală Spital Municipal Fălticeni, str. Cuza Vodă, nr.1, municipiul Fălticeni, județul Suceava” aprobat prin H.C.L. nr. 54/19.04.2021; - avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ, Comisiei pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, culte, protectie sociala, activitati sportive si de agrement şi Comisiei pentru amenajarea teritoriului si urbanism, realizarea lucrarilor publice, protectia mediului conservarea monumentelor istorice si de arhitectura; - dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 453/2009 pentru modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1357/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Suceava, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Suceava; - Normele tehnice din 14 mai 2020 pentru întocmirea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, aprobate prin H.G. nr. 392/2020 și ale art. 1, alin. (2) din O.G. nr. 70/2002 privind administrarea unităților sanitare publice de interes județean și local, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit. c, art. 136, alin. (14), art. 139, alin. (3), lit. g, art. 196, alin. (1), lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE Art.1: Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Fălticeni, judeţul Suceava, în domeniul privat al acestuia, a suprafeței de 1.601 m.p. și a construcțiilor C1 și C2 – puncte TRAFO și C3 – centrală termică/spălătorie situate pe str.Mihai Eminescu, nr. 6, după cum urmează: Număr Date de identificare Valoare de inventar poziție (mii lei) inventar 648 Anexele spitalului vechi, situate în municipiul Fălticeni, str. Mihai Eminescu, nr. 6, înscrise în CF nr. 38443, respectiv: - construcția C1, punct trafo, în suprafață 2,772 de 9 mp, număr cadastral 38443-C1, înscrisă în C.F. nr. 38443-UAT Fălticeni - construcția C2, punct trafo, în suprafață de 8 mp, număr cadastral 38443-C2, 2,464 înscrisă în C.F. nr. 38443-UAT Fălticeni - construcția C3, centrală termică și spălătorie, în suprafață de 291 mp, număr cadastral 38443-C3, înscrisă în C.F. nr. 38443-UAT Fălticeni(care va fi 89,628 demolată, în condițiile legii) 649 Teren în suprafață de 1601 mp, situat în 672,420 municipiul Fălticeni, str. Mihai Eminescu, nr.6, număr cadastral 38443, înscris în C.F. nr. 38443-UAT Fălticeni Art.2: Anexa la Inventarul bunurilor imobile care aparțin domeniului public al Municipiului Fălticeni, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Fălticeni nr. 101/27.11.2008, cu modificările şi completările ulterioare, va fi modificată în mod corespunzător, cu respectarea Normelor tehnice din 14 mai 2020 pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, aprobate prin H.G. nr. 392/2020. Art.3: Primarul municipiului Fălticeni, prin compartimentele de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Consilier local, prof. Pintilii Marius - Claudiu CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL MUNICIPIU jr. Mihaela Busuioc Fălticeni: 28.04.2022 Nr. 95

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.falticeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala