30 ianuarie 2025 · Inițiator: Consilier local, Corbu Luminița – Claudia

HCL 4/2025 Fălticeni adoptată

Hotărârea nr. 4 din 30.01.2025 privind transformarea unor funcţii publice din aparatul de specialitate al primarului municipiului Fălticeni

Denumire
Hotărârea nr. 4 din 2025 a Consiliului Local Fălticeni
Emitent
Consiliul Local Fălticeni
Număr
4 / 2025
Data
30 ianuarie 2025
Inițiator
Consilier local, Corbu Luminița – Claudia
Localitate
Fălticeni, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă transformarea a două funcții publice din aparatul de specialitate al primarului: funcția de consilier, din Compartimentul mediu, se transformă în funcția de inspector, clasa I, grad profesional asistent; iar funcția de polițist local, din Compartimentul circulație pe drumurile publice, se transformă în funcția de polițist local, clasa I, grad profesional debutant. Practic, pentru locuitori înseamnă o modificare a titularilor și a treptei de gradații, fără estimări clare de creștere salarială sau termene concrete în text, dar cu o ajustare a clasificării posturilor. (Detalii suplimentare necesare ar putea afecta bugetul sau programele operaționale, în funcție de implementare.)

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă transformarea următoarelor funcții publice din aparatul de specialitate al primarului municipiului Fălticeni : - Funcția publică de consilier, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Compartimentului mediu (ID post: 231360) se transformă în funcție publică de inspector, clasa I gradul profesional asistent; - Funcția publică de polițist local, clasa II, gradul profesional superior din cadrul Compartimentului circulație pe drumurile publice / Poliția locală (ID post: 231387) se transformă în funcție publică de polițist local, clasa I, gradul profesional debutant

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SUCEAVA MUNICIPIUL FĂLTICENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind transformarea unor funcţii publice din aparatul de specialitate al primarului municipiului Fălticeni Consiliul local al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava; Având în vedere; - referatul de aprobare al proiectului de hotărâre înregistrat sub nr. 1827/22.01.2025; - raportul de specialitate al Serviciului Resurse umane, comunicare înregistrat sub nr.1825/22.01.2025; - avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ, Comisiei pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, culte, protectie sociala, activitati sportive si de agrement; In baza prevederilor art. 407 și art. 409, alin. (3), lit.”b” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prevederile art. XVI; alin.2 din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare; precum şi ale art. III din OUG nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată prin Legea nr. 13/14.03.2011; În conformitate cu prevederile art. 129, alin.(2), lit.”a”, alin. (3), lit.”c”, art. 139, alin.(1), art. 391 și art. 402 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE Art.1. Se aprobă transformarea următoarelor funcții publice din aparatul de specialitate al primarului municipiului Fălticeni : - Funcția publică de consilier, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Compartimentului mediu (ID post: 231360) se transformă în funcție publică de inspector, clasa I gradul profesional asistent; - Funcția publică de polițist local, clasa II, gradul profesional superior din cadrul Compartimentului circulație pe drumurile publice / Poliția locală (ID post: 231387) se transformă în funcție publică de polițist local, clasa I, gradul profesional debutant. Art.2. Primarul municipiului Fălticeni şi Serviciul resurse umane, comunicare vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Consilier local, prof. Corbu Luminița – Claudia CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL MUNICIPIU jr. Mihaela Busuioc Fălticeni: 30.01.2025 Nr. 4

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.falticeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă