27 ianuarie 2023 · Inițiator: Consiliul Local al Municipiului Fălticeni
HCL 4/2023 Fălticeni adoptată
Hotărârea nr. 4 din 27.01.2023 privind modificarea statului de funcţii al Spitalului Municipal Fălticeni prin suplimentarea şi transformarea unor posturi01 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare
Denumire
Hotărârea nr. 4 din 2023 a Consiliului Local Fălticeni
Consiliul Local aprobă completarea statului de funcții al Spitalului Municipal Fălticeni prin adăugarea a șapte posturi: 3 medici specialiști (ATI, Pediatrie, CPU) și 4 asistenți medicali debutanți (două în chirurgie generală și două în pediatrie). Aceasta înseamnă pentru localnici acces mai bun la îngrijire în secțiile ATI, Pediatrie, CPU și chirurgie, cu promisiunea creșterii capacității de tratament și a timpilor de așteptare mai scurți. Bugetul și impactul pe termen lung depind de detaliile de finanțare, ce urmează să fie reglementate ulterior prin hotărâri și avize interne.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă suplimentarea statului de funcţii al Spitalului Municipal Fălticeni cu următoarele posturi: - 1 post de medic specialist Secția ATI; - 1 post de medic specialist Secția Pediatrie; - 1 post de medic specialist CPU; - 2 posturi de asistent medical generalist debutant Secția Chirurgie generală; - 2 posturi de asistent medical generalist debutant Secția Pediatrie; - 2 posturi de asistent medical generalist debutant Bloc operator; - 3 posturi de infiermieră debutantă Secția ATI; - 2 posturi de infirmieră debutantă Bloc operator
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL FĂLTICENI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind modificarea statului de funcţii al Spitalului Municipal Fălticeni prin
suplimentarea şi transformarea unor posturi
Consiliul Local al Municipiului Fălticeni, judeţul Suceava;
Având în vedere:
- referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, înregistrat la nr. 1434/17.01.2023;
- raportul de specialitate al Serviciului Resurse umane, comunicare înregistrat sub
nr. 1346/17.01.2023;
- adresa Spitalului Municipal Fălticeni nr. 1033/11.01.2023;
- avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget
finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ,
Comisiei pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, culte,
protectie sociala, activitati sportive si de agrement;
În temeiul prevederilor art. 15, lit. b din H.G. nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind
transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către
autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale
prevederilor Art. I din OUG 80/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
în domeniul sănătăţiişi ale prevederilor art. 7, alin.13 din Legea nr. 52/2003 privind
transparenţa în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. 2, lit. a, alin. 3, lit. a, art. 136, alin. 10 și
art. 139, alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă suplimentarea statului de funcţii al Spitalului Municipal Fălticeni
cu următoarele posturi:
- 1 post de medic specialist Secția ATI;
- 1 post de medic specialist Secția Pediatrie;
- 1 post de medic specialist CPU;
- 2 posturi de asistent medical generalist debutant Secția Chirurgie generală;
- 2 posturi de asistent medical generalist debutant Secția Pediatrie;
- 2 posturi de asistent medical generalist debutant Bloc operator;
- 3 posturi de infiermieră debutantă Secția ATI;
- 2 posturi de infirmieră debutantă Bloc operator.
Art.2. Se aprobă transformarea în statul de funcții al Spitalului Municipal Fălticeni
a următoarelor posturi:
- 1 post de medic specialist medicina de familie în medic specialist medicină internă,
poziția 2 în statul de funcții aferent Centrului de Sănătate Vadu Moldovei;
- 1 post de asistent medical generalist debutant în asistent medical, poziția 22 din
statul de funcții aferent Secției Pediatrie;
- 1 post de infirmieră debutantă în infirmieră, poziția 21 în statul de funcții aferent
Secției Cardiologie.
Art.3. Se aprobă transferarea postului de asistent medical, poziția 8 din statul de
funcții aferent Dispensarului TBC la Secția Cardiologie.
Art.4. – Spitalul Municipal Fălticeni va duce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri, cu încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, în condiţiile legii.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Consilier local, Anca Edu
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL MUNICIPIU
jr. Mihaela Busuioc
Fălticeni: 27.01.2023
Nr. 4
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.