28 februarie 2022 · Inițiator: Primar, prof. Gheorghe Cătălin Coman
HCL 34/2022 Fălticeni adoptată
Desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Fălticeni în comisiile de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului organizat pentru ocuparea funcţiilor de director/director adjunct din…
Pe scurt
Se decide desemnarea reprezentanților Consiliului Local din Fălticeni în comisiile care vor evalua probele de interviu pentru concursul în vederea ocupării funcțiilor de director sau director adjunct la unitățile de învățământ preuniversitar de stat din oraș, sesiunea ianuarie-aprilie 2022. Asta înseamnă că acești membri vor face parte din echipele care stabilesc candidații finali și vor influența, prin opiniile lor, rezultatul concursului; impactul pentru locuitori poate însemna influențarea deciziilor de conducere a unităților de învățământ, cu implicații pentru administrarea școlilor, potențial pe termene scurte (pentru concurs) și pentru planurile educaționale locale. Din text rezultă că decizia acoperă desemnarea în modul oficial, conform metodologiilor și ordonanțelor aplicabile.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se desemnează reprezentanţii Consiliului Local al Municipiului Fălticeni în comisiile de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului organizat pentru ocuparea funcţiilor de director/director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Fălticeni, sesiunea ianuarie – aprilie, după cum urmează
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.
Hotărârea nr. 34 din 2022 a Consiliului Local Fălticeni
Titlu oficial
Hotărârea nr. 34 din 28.02.2022 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Fălticeni în comisiile de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului organizat pentru ocuparea funcţiilor de director/director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Fălticeni, sesiunea ianuarie – aprilie 2022
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL FĂLTICENI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Fălticeni în
comisiile de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului organizat pentru
ocuparea funcţiilor de director/director adjunct din unităţile de învăţământ
preuniversitar de stat din municipiul Fălticeni, sesiunea ianuarie – aprilie 2022
Consiliul Local al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava:
Având în vedere:
- referatul de aprobare al domnului primar, prof. Gheorghe Cătălin Coman, înregistrat
la nr. 4059/18.02.2022;
- raportul de specialitate al Compartimentului legalitatea/circuitula catelor administrative
înregistrat sub nr. 4061/18.02.2022;
- adresa Inspectoratului Judeţean Suceava nr. 1180/14.02.2022;
- avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget finanţe
şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ, Comisiei
pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor, Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, culte, protectie
sociala, activitati sportive si de agrement;
- prevederile Ordinului nr. 3026/13.01.2022 pentru modificarea şi completarea
Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de
director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat;
În temeiul prevederilor art. 5, pct.II, lit.c, ale art.12, alin. 1, lit.b şi ale art. 31 din
Ordinul nr. 4597/06.08.2021 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi
desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din
unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. 2, lit. a, art. 136, alin. 10 și art. 139, alin.
1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1: Se desemnează reprezentanţii Consiliului Local al Municipiului Fălticeni în
comisiile de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului organizat pentru ocuparea
funcţiilor de director/director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din
municipiul Fălticeni, sesiunea ianuarie – aprilie, după cum urmează:
Nr. Denumirea instituţiei de învăţământ Membru titular Membru supleant
crt. preuniversitar de stat
1. Şcoala Gimnazială “Ion Irimescu” Cons. local Matei Cons. local
Fălticeni Gabriel Dulgheriu Maria
2. Şcoala Gimnazială “Mihail Cons. local Darabă Cons. local Haidău
Sadoveanu” Fălticeni Iulian - Cezar Răzvan - Petrică
Art.2: Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri revine persoanelor
desemnate.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Consilier local, prof. Corbu Luminiţa - Claudia
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL MUNICIPIU
jr. Mihaela Busuioc
Fălticeni: 28.02.2022
Nr. 34
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.