28 noiembrie 2024 · Inițiator: Primarul municipiului Fălticeni
HCL 197/2024 Fălticeni adoptată
Aprobarea componenţei şi a structurii pe specialităţi a membrilor Comisiei sociale de analiză a solicitărilor/cererilor de atribuire a unităţilor locative aflate în administrarea/proprietatea Municipiului Fălticeni
Pe scurt
Se aprobă componența și structura pe specialități a Comisiei sociale care va analiza solicitările pentru atribuirea unităților locative ale Municipiului Fălticeni. În comisie vor lucra Primarul, Viceprimarul, doi consilieri locali, un reprezentant juridic, un reprezentant al Compartimentului spațiu locativ și un reprezentant al Direcției de Asistență Socială, ceea ce înseamnă că deciziile vor implica aceste părți și se vor baza pe normele legale în vigoare. Practic, cetățenii așteaptă ca solicitările de locuințe să fie evaluate în cadrul acestei comisii, conform procedurilor stabilite.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă componenţa şi structura pe specialităţi a membrilor Comisiei sociale care va analiza solicitările/cererile de atribuire a unităţilor locative aflate în administrarea/proprietatea Municipiului Fălticeni, după cum urmează: 1. Primarul municipiului Fălticeni; 2. Viceprimarul municipiului Fălticeni; 3. Consilier local; 4. Consilier local; 5. Reprezentant Serviciu juridic; 6. Reprezentant Compartiment spaţiu locativ; 7. Reprezentant Direcţia de Asistenţă Socială
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 197 din 2024 a Consiliului Local Fălticeni
Titlu oficial
Hotărârea nr. 197 din 28.11.2024 privind aprobarea componenţei şi a structurii pe specialităţi a membrilor Comisiei sociale de analiză a solicitărilor/cererilor de atribuire a unităţilor locative aflate în administrarea/proprietatea Municipiului Fălticeni
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL FĂLTICENI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea componenţei şi a structurii pe specialităţi a membrilor Comisiei
sociale de analiză a solicitărilor/cererilor de atribuire a unităţilor locative aflate în
administrarea/proprietatea Municipiului Fălticeni
Consiliul Local al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava:
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al proiectului de hotărâre înregistrat la nr.
34350/19.11.2024;
- Raportul de specialitate al Compartimentului Spațiu Locativ înregistrat sub nr.
34355/19.11.2024;
- avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget finanţe
şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ,
Comisiei pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură,
culte, protectie sociala, activitati sportive si de agrement;
În temeiul prevederilor art. 14, alin. 3 şi 5 din H.G. nr. 962/2001 privind aprobarea
Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998
privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările
ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. 2, lit. d, alin. 7, lit. q, art. 136, alin. 10 şi
art. 139, alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art.1: Se aprobă componenţa şi structura pe specialităţi a membrilor Comisiei
sociale care va analiza solicitările/cererile de atribuire a unităţilor locative aflate în
administrarea/proprietatea Municipiului Fălticeni, după cum urmează:
1. Primarul municipiului Fălticeni;
2. Viceprimarul municipiului Fălticeni;
3. Consilier local;
4. Consilier local;
5. Reprezentant Serviciu juridic;
6. Reprezentant Compartiment spaţiu locativ;
7. Reprezentant Direcţia de Asistenţă Socială.
Art.2: Se desemnează în Comisia socială de analiză a solicitărilor/cererilor de
atribuire a unităţilor locative aflate în administrarea/proprietatea Municipiului Fălticeni
următorii reprezentanţi ai consiliului local:
1. Consilier local Edu Anca;
2. Consilier local Haidău Răzvan - Petrica;
Art.3: Comisia socială care va analiza solicitările de atribuire a unităţilor locative
aflate în administrarea/proprietatea Municipiului Fălticeni va fi numită prin dispoziţia
primarului municipiului Fălticeni.
Art.4 Primarul municipiului Fălticeni, prin aparatul de specialitate, va asigura
ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Consilier local, prof. Pintilii Marius - Claudiu
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL MUNICIPIU
jr. Mihaela Busuioc
Fălticeni: 28.11.2024
Nr. 197
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.