Hotărârea nr. 192 din 12.10.2023 privind modificarea prevederilor H.C.L. nr. 175/28.09.2023 referitoare la desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Fălticeni în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Fălticeni
Denumire
Hotărârea nr. 192 din 2023 a Consiliului Local Fălticeni
Hotărârea schimbă desemnarea reprezentanților Consiliului Local în consiliile de administrație ale unităților de învățământ din Fălticeni, scoțând din funcție trei consilieri locali cu funcții didactice de conducere și numind în locul lor alte persoane (una la Colegiul Național Nicu Gane și una la Școala Gimnazială Al. I. Cuza; restul listei nu este complet în text disponibil). Pentru locuitori înseamnă o înlocuire a modului în care reprezentanții localului interacționează cu școlile, ceea ce poate afecta decizii legate de reguli, buget și activități în învățământ, cu impact potențial asupra conducerii școlilor și a colaborării cu autoritatea locală. (Numirea finală este detaliată în hotărâre, dar textul prezent are doar parțial lista; verificați documentul complet pentru lista exactă a persoanelor numite.)
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă modificarea prevederilor H.C.L. nr. 175/28.09.2023 referitoare la desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Fălticeni în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, în sensul excluderii persoanelor care dețin funcții didactice de conducere, îndrumare și control, respectiv dna consilier local, prof.Amarie Mariana, dna consilier local, prof.Corbu Luminița-Claudia și dl consilier local, prof.Pintilii Marius-Claudiu și înlocuirii acestora, după cum urmează
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL FĂLTICENI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind modificarea prevederilor H.C.L. nr. 175/28.09.2023 referitoare la
desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Fălticeni în
consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din
municipiul Fălticeni
Consiliul Local al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava:
Având în vedere:
- referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, înregistrat la nr.27917
/11.10.2023;
- avizele Comisiei pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii
publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor și ale Comisiei pentru
învăţământ, sănătate, cultură, culte, protectie sociala, activitati sportive si de
agrement;
În temeiul prevederilor art. 128, alin. (2) din Legea nr. 198/2023 a
învățământului preuniversitar şi ale art. 4, alin. 1, art. 5, alin. 2, lit. a, art. 6, alin. 1, lit.
c și alin. (4), lit. b din Ordinul nr. 6223/2023 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de
organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ
preuniversitar, precum și ale prevederilor art. 37, alin. 1 și 2 din H.G. nr. 566/2022
privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor
unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. 2, lit. a, art. 136, alin. 10 și art.
139, alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1: Se aprobă modificarea prevederilor H.C.L. nr. 175/28.09.2023 referitoare
la desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Fălticeni în consiliile
de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, în sensul
excluderii persoanelor care dețin funcții didactice de conducere, îndrumare și control,
respectiv dna consilier local, prof.Amarie Mariana, dna consilier local, prof.Corbu
Luminița-Claudia și dl consilier local, prof.Pintilii Marius-Claudiu și înlocuirii acestora,
după cum urmează:
1. Colegiul Naţional “Nicu Gane” COJOCARU EUGENIA-LILIANA
2. Şcoala Gimnazială “Al. I. Cuza” MATEICIUC SILVIU
3. Creșa „Sfânta Ana” DRĂGUȘANU OCTAV-ANTON
4. Clubul Copiilor MOROȘANU GABRIEL
Art.2: Orice alte prevederi contrare se abrogă.
Art.3: Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri revine
persoanelor desemnate şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul
Fălticeni.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Consilier local, prof.Marius-Claudiu Pintilii
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL MUNICIPIU
jr. Mihaela Busuioc
Fălticeni: 12.10.2023
Nr. 192
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.