12 august 2022 · Inițiator: Primar, Gheorghe-Cătălin Coman
HCL 159/2022 Fălticeni adoptată
Comasarea unor corpuri de proprietate inscrise in domeniul public al Municipiului Fălticeni
Pe scurt
Se aprobă comasarea a două corpuri de proprietate înscrise în domeniul public al Municipiului Fălticeni, incluzându-se în domeniul public al orașului terenul situat pe strada Nicolae Beldiceanu nr. 5 (corpul menționat). Această operațiune vizează unirea făcută în registrul public pentru a facilita administrarea folosinței și a investițiilor locale. Pentru locuitori, înseamnă clarificarea și simplificarea gestionării terenului de pe o zonă centrală, cu potențial impact asupra bugetului local și planificării urbane în zona respectivă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă comasarea a două corpuri de proprietate înscrise în domeniul public al Municipiului Fălticeni, respectiv corpul de proprietate situat în municipiul Fălticeni, str. Nicolae Beldiceanu nr. 5, înscris în Cartea funciară nr. 41498, în suprafață de 3510 mp și corpul de proprietate situat în municipiul Fălticeni, str. Nicolae Beldiceanu nr. 5, înscris în Cartea Funciară nr. 41816, în suprafață de 244 mp, conform Planului de amplasament și delimitare a bunurilor imobile prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL FĂLTICENI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind comasarea unor corpuri de proprietate înscrise în domeniul public al
Municipiului Fălticeni
Consiliul local al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava:
Având în vedere:
- referatul de aprobare al domnului prof. Gheorghe - Cătălin Coman, primarul
municipiului Fălticeni, înregistrat la nr. 18558/12.08.2022;
- raportul de specialitate al Direcției Investiții înregistrat sub nr. 18560/12.08.2022;
- prevederile HCL nr. 147/28.07.2022 privind achiziționarea prin negociere directă a
terenului în suprafață de 244 m.p. situat pe str. Mihai Eminescu, nr. 17 A, înscris în Cartea
funciară nr. 41816 și includerea acestuia în domeniul public al Municipiului Fălticeni, județul
Suceava;
- avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget
finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ,
Comisiei pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, culte,
protectie sociala, activitati sportive si de agrement şi Comisiei pentru amenajarea teritoriului
si urbanism, realizarea lucrarilor publice, protectia mediului conservarea monumentelor
istorice si de arhitectura;
În temeiul prevederilor art. 10 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii
imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului nr.700/2014
privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru
şi carte funciară, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 880 din Codul civil
aprobat prin Legea nr. 287/2009, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art.129, alin. 2, lit. c, art. 136, alin.10 și art.139, alin. 3,
lit. g din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă comasarea a două corpuri de proprietate înscrise în domeniul
public al Municipiului Fălticeni, respectiv corpul de proprietate situat în municipiul Fălticeni,
str. Nicolae Beldiceanu nr. 5, înscris în Cartea funciară nr. 41498, în suprafață de 3510 mp
și corpul de proprietate situat în municipiul Fălticeni, str. Nicolae Beldiceanu nr. 5, înscris în
Cartea Funciară nr. 41816, în suprafață de 244 mp, conform Planului de amplasament și
delimitare a bunurilor imobile prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2. Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri revine
Compartimentului administrarea domeniului public și privat şi Serviciului juridic din cadrul
Primăriei Municipiului Fălticeni.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Consilier local, Haidău Răzvan - Petrică
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL MUNICIPIU
jr. Mihaela Busuioc
Fălticeni: 12.08.2022
Nr. 159
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.