27 octombrie 2020

HCL 159/2020 Fălticeni adoptată

Hotărârea nr. 159 din 27.10.2020 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Fălticeni în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat

Denumire
Hotărârea nr. 159 din 2020 a Consiliului Local Fălticeni
Emitent
Consiliul Local Fălticeni
Număr
159 / 2020
Data
27 octombrie 2020
Localitate
Fălticeni, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Fălticeni desemnează reprezentanții săi în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Se stabilesc numele persoanelor care vor ocupa locuri în administrațiile Colegiului Național “Nicu Gane”, Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu” și Colegiului “Vasile Lovinescu” (conform listelor enumerate). Pentru locuitori înseamnă faptul că aceștia vor participa la decizii privind funcționarea unităților, bugetele și programele educaționale, însoțind potențial impact asupra activităților, calității ofertei educaționale și utilizării fondurilor din învățământ.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SUCEAVA MUNICIPIUL FĂLTICENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Fălticeni în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat Consiliul Local al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava: Având în vedere: - referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, înregistrat la nr. 22127/27.10.2020; - raportul de specialitate al Compartimentului legalitatea/circuitul actelor administrative înregistrat sub nr. 22135/27.10.2020; - avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ, Comisiei pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, culte, protectie sociala, activitati sportive si de agrement; În temeiul prevederilor art. 96, alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 7, alin. 1, lit. b din Ordinul nr. 4619 /2014 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare În conformitate cu prevederile art. 129, alin. 2, lit. a, art. 136, alin. 10 și art. 139, alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1: Se desemnează reprezentanţii Consiliului Local al Municipiului Fălticeni în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, după cum urmează: 1. Colegiul Naţional “Nicu Gane” 1. Corbu Luminiţa - Claudia 2. Darabă Iulian - Cezar 3. Matei Gabriel 2. Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” 1. Ilie Cosmin- Alexandru 2. Matei Gabriel 3. Mîndruţă Gheorghiţă 3. Colegiul “ Vasile Lovinescu” 1.Sandu Ioan - Sergiu 2. Haidău Răzvan - Petrică 3. Pintilii Marius - Claudiu 4. Şcoala Gimnazială “Al. I. Cuza” 1. Stoica Cozmin 2. Corbu Luminiţa - Claudia 5. Şcoala Gimnazială “Ion Irimescu” 1.Murariu George - Bogdan 2.Edu Anca 3. Cojocaru Eugenia - Liliana 6. Şcoala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” 1. Chirilă Gabriela - Violeta 2.Ilie Cosmin - Alexandru 7. Şcoala Gimnazială “ Ioan Ciurea” 1. Haidău Răzvan - Petrică 2. Sandu Ioan - Sergiu 8. G.P.N. “Voinicelul” 1. Dulgheriu Maria 2.Pintilii Marius - Claudiu 9. G.P.P. “Pinocchio” 1. Cojocaru Eugenia - Liliana 2. Dulgheriu Maria 10. Grădiniţa Specială 1. Chirilă Gabriela - Violeta 11. Clubul Copiilor Fălticeni 1. Edu Anca Art.2: Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri revine persoanelor desemnate şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Fălticeni. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Consilier local, prof. Gabriel Matei CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL MUNICIPIU jr. Mihaela Busuioc Fălticeni: 30.10.2020 Nr. 159

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.falticeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă