25 septembrie 2025 · Inițiator: primarul municipiului Fălticeni, Gheorghe-Cătălin Coman

HCL 149/2025 Fălticeni adoptată

Acordarea mandatului special reprezentantului MUNICIPIULUI FĂLTICENI, judeţul Suceava, în Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare Suceava şi Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare Suceava…

Pe scurt

Se aprobă să se acorde mandatul special reprezentantului municipiului Fălticeni în Adunarea Generală a AJAC Suceava pentru a aproba modificări la Anexele Strategiei tarifare 2025-2029 și la Actul adițional nr.10/Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de apă și canalizare, inclusiv Actul adițional nr.11 la același contract, iar Președintele AJAC Suceava să semneze Actul Adițional nr.11. Pentru locuitori înseamnă: se pot modifica tarifele pentru apă și canalizare în perioada 2025-2029, iar schimbarea poate afecta costul facturilor, eventual fiind necesare termene sau investiții indicate în noile acte; decizia vizează relația dintre oraș, asociațiile de apă și furnizorul ACET S.A. Suceava.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se acordă mandat special reprezentantului MUNICIPIULUI FĂLTICENI, județul Suceava să voteze și să aprobe în Adunarea Generală a Asociației, modificarea ultimului aliniat din Anexa nr. 1 la Strategia tarifară pentru perioada 2025-2029, precum și din Anexa nr.1 la Actul adițional nr. 10 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, conform Anexei nr. 1 și Anexei nr. 2, actul adițional nr.11 la contractul de delegare, precum și mandatarea Președintelui AJAC Suceava să semneze Actul Adițional nr. 11 la Contractul de delegare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Fălticeni

Denumire
Hotărârea nr. 149 din 2025 a Consiliului Local Fălticeni
Titlu oficial
Hotărârea nr. 149 din 25.09.2025 privind acordarea mandatului special reprezentantului MUNICIPIULUI FĂLTICENI, judeţul Suceava, în Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare Suceava şi Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare Suceava, să aprobe în Adunarea Generală a Asociaţiei, modificarea ultimului aliniat din Anexa nr.1 la Strategia tarifară pentru perioada 2025-2029, precum şi din Anexa nr.1 la Actul adiţional nr.10 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, încheiat de AJAC Suceava cu Societatea ACET S.A. Suceava, actul adiţional nr. 11 la contractul de delegare, precum şi mandatarea Preşedintelui AJAC Suceava să semneze Actul Adiţional nr.11 la Contractul de delegare
Emitent
Consiliul Local Fălticeni
Număr
149 / 2025
Data
25 septembrie 2025
Inițiator
primarul municipiului Fălticeni, Gheorghe-Cătălin Coman
Localitate
Fălticeni, județul Suceava
Stare
adoptată
Teme
Contracte și achiziții · Apă, căldură, iluminat

Pe același subiect în Fălticeni

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SUCEAVA MUNICIPIUL FĂLTICENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind acordarea mandatului special reprezentantului MUNICIPIULUI FĂLTICENI, județul Suceava, în Adunarea Generală a Asociației Județene pentru Apă și Canalizare Suceava și Asociației Județene pentru Apă și Canalizare Suceava, să aprobe în Adunarea Generală a Asociației, modificarea ultimului aliniat din Anexa nr. 1 la Strategia tarifară pentru perioada 2025-2029, precum și din Anexa nr.1 la Actul adițional nr.10 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, încheiat de AJAC Suceava cu Societatea ACET S.A. Suceava, actul adițional nr. 11 la contractul de delegare, precum și mandatarea Președintelui AJAC Suceava să semneze Actul Adițional nr. 11 la Contractul de delegare Consiliul local al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava; Având în vedere: - referatul de aprobare nr. 35366 / 18.09.2025 prezentat de domnul prof. Gheorghe-Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni, judeţul Suceava; - raportul de specialitate al Direcției Urbanism și Disciplina în Construcții înregistrat sub nr. 35368/18.09.2025; - Prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată cu modificările și completările ulterioare; - Prevederile Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - Hotărârea AGA AJAC Suceava nr. 10 din 30.05.2025. - avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ, Comisiei pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Comisiei pentru amenajarea teritoriului si urbanism, realizarea lucrarilor publice, protectia mediului conservarea monumentelor istorice si de arhitectura și Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, culte, protectie sociala, activitati sportive si de agrement; - Dispozițiile art. 8 alin.(3), lit.d^2, și art. 10 alin (5), teza a doua, din Legea nr.51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 16, alin. (3), lit. d), art. 17, alin. (2), lit. c), art. 20, alin. (3) și art. 21, alin. (1) din Statutul Asociaţiei; În temeiul. art. 129, alin. (2), lit. d) coroborat cu alin. (7), lit. n), art. 139, alin. (1) și art. 196, alin. (1), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art.1. Se acordă mandat special reprezentantului MUNICIPIULUI FĂLTICENI, județul Suceava să voteze și să aprobe în Adunarea Generală a Asociației, modificarea ultimului aliniat din Anexa nr. 1 la Strategia tarifară pentru perioada 2025-2029, precum și din Anexa nr.1 la Actul adițional nr. 10 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, conform Anexei nr. 1 și Anexei nr. 2, actul adițional nr.11 la contractul de delegare, precum și mandatarea Președintelui AJAC Suceava să semneze Actul Adițional nr. 11 la Contractul de delegare. Art.2. Se acordă mandat special Asociației Județene pentru Apă și Canalizare Suceava să aprobe în Adunarea Generală a AJAC Suceava, modificarea ultimului aliniat din Anexa nr. 1 la Strategia tarifară pentru perioada 2025-2029, precum și din Anexa nr. 1 la Actul adițional nr. 10 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, conform Anexei nr. 1 și Anexei nr. 2, aprobarea actului adițional nr.11 la contractul de delegare, precum și mandatarea Președintelui AJAC Suceava să semneze Actul Adițional nr. 11 la Contractul de delegare. Art.3. Se avizează modificarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare prin încheierea Actul adițional nr. 11 la Contractul de delegare gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, încheiat între AJAC Suceava și Societatea ACET S.A. Suceava, conform anexei nr. 3. Art.4. Se mandatează Președintele Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare Suceava, să semneze în nume propriu dar și în numele și pe seama pe seama MUNICIPIULUI FĂLTICENI, Actul Adițional nr. 11 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare încheiat între Asociaţia Judeţeană pentru Apă şi Canalizare Suceava și Operatorul Regional Societatea ACET S.A. Suceava. Art.5. Anexele nr. 1 - 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.6. Adunarea Generală a Asociaților AJAC Suceava și reprezentantul Municipiului Fălticeni în AGA AJAC Suceava vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Cons. local, prof. Vasincu Alina - Anamaria CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL MUNICIPIU jr. Mihaela Busuioc Fălticeni: 25.09.2025 Nr.149

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.falticeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala