Consiliul local a aprobat statul de funcții și organigrama pentru Creșa „Sfânta Ana” Fălticeni pentru anul școlar 2024-2025. Decizia stabilește ce funcții vor exista și cum este organizată creșa, iar efectul pentru locuitori este că finanțarea și structura activităților educative vor fi alocate din bugetul local, cu impact asupra cheltuielilor și personalului. Se avansează în scopul funcționării unității de învățământ preșcolar, cu respectarea prevederilor legale și autorizațiilor necesare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă organigrama Creșei ”Sfânta Ana” Fălticeni, unitate de educație timpurie antepreșcolară, cu personalitate juridică, la care Municipiul Fălticeni are calitatea de persoană juridică fondatoare, sub coordonarea metodologică a Inspectoratului Școlar Județean Suceava, conform anexei nr.1
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL FĂLTICENI
CONSILIULLOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea statului de funcții și a organigramei
Creșei ”Sfânta Ana” Fălticeni pentru anul școlar 2024 - 2025
Consiliul local al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava;
Având în vedere;
- referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, înregistrat la nr. 26404/17.09.2024;
- raportul de specialitate al Serviciului Resurse umane, comunicare înregistrat sub nr.
26407/17.09.2024 ;
- prevederile H.C.L. nr. 10/27.01.2023 privind înființarea creșei situate pe str. Nicolae
Beldiceanu, nr.5, ca unitate de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică,
la care Municipiul Fălticeni are calitatea de persoană juridică fondatoare ;
- prevederile Ordinului ministrului educației nr. 5373/16.08.2023 privind acordarea
autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Creșa
„Sfânta Ana” din Municipiul Fălticeni, județul Suceava ;
- adresa Creșei ”Sfânta Ana” Fălticeni înregistrată sub nr. 879/27.08.2024;
- avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget
finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ,
Comisiei pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, culte,
protectie sociala, activitati sportive si de agrement şi Comisiei pentru amenajarea
teritoriului si urbanism, realizarea lucrarilor publice, protectia mediului conservarea
monumentelor istorice si de arhitectura;
În baza prevederilor art.27, alin. 1 din Legea nr. 1/05.01.2011 a educației
naționale, cu modificările și completările ulterioare, ale anexelor I și VIII din Legea nr.
153/2017 privind salarizare personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare, ale art. 33 din H.G. nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei
de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie
antepreșcolară, ale H.G. nr.72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru
determinarea costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev și stabiliera finanțării de
bază a unităților de învățământ preuniversitatr de stat, care se asigură din bugetul de stat,
din sume defalcate din T.V.A. prin buhetele locale, pe baza costului standard per
antepreșcolar/preșcolar/elev, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului nr.
4183/04.07.2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a
unităților de învățământ preuniversitar și ale Ordinului nr. 5447/2020 privind aprobarea
Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea
copiilor și tinerilor;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin.(2), lit.”a”, alin. (3), lit.”c”, art. 139,
alin.(1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
4
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă organigrama Creșei ”Sfânta Ana” Fălticeni, unitate de educație
timpurie antepreșcolară, cu personalitate juridică, la care Municipiul Fălticeni are
calitatea de persoană juridică fondatoare, sub coordonarea metodologică a
Inspectoratului Școlar Județean Suceava, conform anexei nr.1.
Art.2. Se aprobă statul de funcţii al Creșei ”Sfânta Ana” Fălticeni, conform anexei
nr. 2.
Art.3. Anexele nr.1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre şi sunt valabile
pentru anul școlar 2024 – 2025.
Art.4. Finanțarea de bază a Creșei ”Sfânta Ana” Fălticeni este asigurată de la
bugetul de stat, în limita costului standard per antepreșcolar, autoritatea publică locală
putând contribui la finanțarea complementară a acesteia în limita bugetului aprobat,
inclusiv în ceea ce privește cheltuielile de personal, în condițiile legii.
Art.5. Primarul Municipiului Fălticeni, prin aparatul de specialitate, și Creșa ”Sfânta
Ana” Fălticeni, vor asigura ducerea la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Consilier local, Sandu Ioan - Sergiu
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL MUNICIPIU
jr. Mihaela Busuioc
Fălticeni: 27.09.2024
Nr. 144
5
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.