26 august 2021 · Inițiator: CONSILIUL LOCAL (nu este inițiator conform regulilor)
HCL 141/2021 Fălticeni adoptată
Actualizarea indicatorilor tehnico – economici şi a devizului general al obiectivului de investiţie: „EXTINDERE SECŢIE PNEUMOLOGIE – STR.CAPORAL DIACONIŢA, NR. 1, MUNICIPIUL FĂLTICENI, JUDEŢUL SUCEAVA
Pe scurt
Se aprobă actualizarea costurilor estimate și a devizului general pentru proiectul de extindere a secției de Pneumologie de pe strada Caporal Diaconita nr. 1 din Fălticeni. Practic, se modifică valoarea investiției și cheltuielile planificate, în scopul finalizării lucrărilor, iar banii provin din finanțarea publică locală; estimările actualizate vor ghida acordarea contractelor și cheltuielile pe etape. Vor urma termenele și etapele execuției conform noilor indicatori tehnico-economici, cu transparență în decizie.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico – economici şi a devizului general al obiectivului de investiție „EXTINDERE SECŢIE PNEUMOLOGIE – STR.CAPORAL DIACONIŢA, NR. 1, MUNICIPIUL FĂLTICENI, JUDEŢUL SUCEAVA”, conform anexelor nr. 1 și nr. 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 141 din 2021 a Consiliului Local Fălticeni
Titlu oficial
Hotărârea nr. 141 din 26.08.2021 privind actualizarea indicatorilor tehnico – economici şi a devizului general al obiectivului de investiţie: „EXTINDERE SECŢIE PNEUMOLOGIE – STR.CAPORAL DIACONIŢA, NR. 1, MUNICIPIUL FĂLTICENI, JUDEŢUL SUCEAVA"
Emitent
Consiliul Local Fălticeni
Număr
141 / 2021
Data
26 august 2021
Inițiator
CONSILIUL LOCAL (nu este inițiator conform regulilor)
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL FĂLTICENI
CONSILIUL LOCAL
HOTARARE
privind actualizarea indicatorilor tehnico – economici şi a devizului general al obiectivului
de investiție: „EXTINDERE SECŢIE PNEUMOLOGIE – STR.CAPORAL DIACONIŢA, NR. 1,
MUNICIPIUL FĂLTICENI, JUDEŢUL SUCEAVA”
Consiliul Local al Municipiului Fălticeni, judeţul Suceava:
Având în vedere:
- referatul de aprobare al proiectului de hotărâre înregistrat la nr. 18218 /20.08.2021;
- raportul de specialitate al Biroului Managementul Proiectelor înregistrat sub nr.
18217/20.08.2021;
- prevederile art. 7, alin. 13 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în
administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget finanţe şi
administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ, Comisiei pentru
administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor, Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, culte, protectie sociala, activitati
sportive si de agrement şi Comisiei pentru amenajarea teritoriului si urbanism, realizarea
lucrarilor publice, protectia mediului conservarea monumentelor istorice si de arhitectura;
În baza prevederilor art. 44 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice, cu
modificările și completările ulterioare, ale H.G. nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de
elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente
obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările
ulterioare,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c si alin.(6) lit. c), art. 139 alin. (3) lit. a) și e) si
art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico – economici şi a devizului general
al obiectivului de investiție „EXTINDERE SECŢIE PNEUMOLOGIE – STR.CAPORAL
DIACONIŢA, NR. 1, MUNICIPIUL FĂLTICENI, JUDEŢUL SUCEAVA”, conform anexelor nr. 1 și
nr. 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Primarul municipiului Fălticeni, prin compartimentele de specialitate, va asigura
ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Consilier local, dr. Ilie Cosmin - Alexandru
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL MUNICIPIU
jr. Mihaela Busuioc
Fălticeni: 26.08.2021
Nr. 141
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.