HCL 10/2023 adoptată
Hotărârea nr. 10 din 27.01.2023 privind înfiinţarea creşei situate pe str. Nicolae Beldiceanu, nr. 5, ca unitate de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, la care Municipiul Fălticeni are calitatea de persoană juridică fondatoare
Documente
- hcl H202301010.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL FĂLTICENI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind înființarea creșei situate pe str. Nicolae Beldiceanu, nr. 5, ca unitate de
învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, la care Municipiul
Fălticeni are calitatea de persoană juridică fondatoare
Consiliul Local al Municipiului Fălticeni, judeţul Suceava:
Având în vedere:
- referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, înregistrat la nr. 1572 /17.01.2023;
- raportul de specialitate al Serviciului Resurse umane, comunicare înregistrat sub nr.
1574/17.01.2023;
- procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor înregistrat la nr. 71180 /
15.12.2022 întocmit de Compania Națională de Investiții S.A.;
- prevederile H.C.L. nr. 173/20.10.2021 privind predarea către Ministerul Dezvoltării,
Lucrărilor Publice și Administraţiei, prin Compania Națională de Investiții CNI SA, pe bază
de protocol, a amplasamentului teren aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului
Fălticeni, situat în municipiul Fălticeni, str. Nicolae Beldiceanu nr. 5, în suprafață de 3510
mp. înscris în Cartea Funciară nr. 41498, cu număr cadastral 41498, liber de sarcini, în
vederea şi pe perioada realizării de către CNI S.A. a obiectivului de investiții ”Construire
creșă medie”, în cadrul programului Național de Construcții de Interes Public și Social,
Subprogramul ” Unități și instituții de învățământ de stat”, modificată și completată prin
H.C.L. nr. 150/28.07.2022;
- prevederile art. 7, alin. 13 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în
administratția publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget finanţe
şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ, Comisiei
pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor, Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, culte, protectie sociala,
activitati sportive si de agrement şi Comisiei pentru amenajarea teritoriului si urbanism,
realizarea lucrarilor publice, protectia mediului conservarea monumentelor istorice si de
arhitectura;
În temeiul prevederilor art. 27, alin. (1)3 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu
modificările și completările ulterioare, ale art. 1, alin. (1), lit. c, art. 6 H.G. nr. 566/2022
privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de
educaţie timpurie antepreşcolară, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. 2, lit. a și d, alin. (3), lit. c, alin. (7), lit. a,
art. 136, alin. 10 și art. 139, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.: Se aprobă înființarea creșei situate pe str.Nicolae Beldiceanu, nr. 5, ca unitate
de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, la care Municipiul Fălticeni are
calitatea de persoană juridică fondatoare, sub coordonarea metodologică a Inspectoratului
Școlar Județean Suceava.
Art.2: Prezenta hotărâre se comunică Inspectoratului Școlar Județean Suceava în
vederea demarării procedurii de autorizare, respectiv acreditare de către Agenţia Română
de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), în condițiile legii.
Art.3: Primarul municipiului Fălticeni, prin compartimentele de specialitate, va
asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Consilier local, Anca Edu
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL MUNICIPIU
jr. Mihaela Busuioc
Fălticeni: 27.01.2023
Nr. 10
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.