23 decembrie 2025 · Inițiator: Marius-Emilian VÂȘCĂ

HCL 105/2025 Eşelniţa adoptată

Hotărâre privind aprobarea acordării indemnizației echivalentă cu salariul net al asistentului personal al persoanei cu handicap, pentru doamna PĂTĂȘANU Ana

Denumire
Hotărârea nr. 105 din 2025 a Consiliului Local Eşelniţa
Emitent
Consiliul Local Eşelniţa
Număr
105 / 2025
Data
23 decembrie 2025
Inițiator
Marius-Emilian VÂȘCĂ
Localitate
Eşelniţa, județul Mehedinți
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Eselnița aprobă începerea de la 1 ianuarie 2026 a acordării unei indemnizații lunare de 2410 lei, echivalentul salariului net al asistentului personal pentru doamna Pătașanu Ana, care are handicap grav. Plata va fi finanțată din bugetul local în 2026, iar primarul localității și contabilul vor pune în aplicare hotărârea. Practic, femeia va primi lunar 2410 lei drept sprijin financiar pentru asistentul personal, începând anul viitor, din fonduri locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1.Se aproba incepand cu data de 01.01.2026 acordarea indemnizatiei echivalenta cu salariul net al asistentului personal al persoanei cu handicap in cuantum de 2410 lei lunar pentru doamna PĂTAȘANU ANA, din Eselnita, str. PERILOR, nr. 395, judetul Mehedinti Art.2.Plata va fi asigurata din bugetul local pentru anul 2026. Art.3.Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se va ocupa primarul comunei Eselnita si doamna contabil din cadrul compartimentului contabilitate al Primariei Comunei Eselnita. Art.4. Hotararea s-a aprobat cu ___10___ voturi „ pentru”, __0__ voturi” abtineri” si ___0__ voturi „ impotriva Adoptata astazi: 23.12.2025 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Gheorghe - Stefan MUNTEANU „ Vizat pentru legalitate Conf.art.243, alinl, lit.a din OUG 57/2019 Secretar General al Comunei Eselnita Maria Corina PÎRVULESCU | (2 -

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă