30 mai 2023 · Inițiator: Robert-Nicolae ȘERBAN

HCL 114/2023 Eforie adoptată

Instituirea unui drept de servitute de trecere pentru utilități asupra unei suprafețe din imobilul-teren aflat in domeniul privat al oraşului Eforie identificat cu numărul de inventar 4794 din anexa nr. 1 la HCL nr…

Pe scurt

Consiliul Local Eforie aproba instituirea unui drept de trecere pentru utilități pe o suprafață de 29 mp dintr-un teren cu inventar 4794, aflat în domeniul privat al orașului, în favoarea deținătorului imobilului aflat pe Str. M. Kogălniceanu nr. 4, Eforie Nord. Trecerea va fi permisă contra unei despăgubiri juste și în avans, iar un raport de evaluare va stabili cuantumul acesteia, urmând să fie aprobat de Consiliul Local. Primăria va duce hotărârea la îndeplinire prin aparatul său de specialitate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada M. Kogalniceanu.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „M. Kogalniceanu” în Eforie

Denumire
Hotărârea nr. 114 din 2023 a Consiliului Local Eforie
Titlu oficial
Hotărâre privind instituirea unui drept de servitute de trecere pentru utilități asupra unei suprafețe din imobilul-teren aflat in domeniul privat al oraşului Eforie identificat cu numărul de inventar 4794 din anexa nr. 1 la HCL nr. 38/27.02.2020 cu completările ulterioare
Emitent
Consiliul Local Eforie
Număr
114 / 2023
Data
30 mai 2023
Inițiator
Robert-Nicolae ȘERBAN
Localitate
Eforie, județul Constanța
Stare
adoptată
Locuri citate
M. Kogalniceanu nr. 4 (hartă) · M. Kogalniceanu (hartă) · Progresului nr. 1 (hartă)
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Eforie

Ce prevede

Art. 1. Se aproba instituirea unui drept de servitute de trecere pentru utilități asupra suprafeței de 29 mp ce face parte din terenul in suprafață totala de 167mp aflat in domeniul privat al oraşului cu numărul de inventar 4794 din anexa 1 la HCL nr. 38/27.02.2020 completata prin H.C.L. nr. 16/31.01.2023, identificat conform planului anexat, in favoarea deținătorului imobilului situat in Eforie Nord, str. M. Kogalniceanu, nr. 4 – Omurzac Iuchsel. Art. 2. Dreptul de trecere specificat la art.1. se va exercita cu plata unei despăgubiri juste si prealabile. Art. 3. Se aproba întocmirea raportului de evaluare pentru stabilirea despăgubirii juste. Raportul de evaluare se va prezenta pentru aprobare Consiliului Local Eforie. Art. 4. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul orașului Eforie prin aparatul de specialitate. Art. 5. Prezenta hotărâre va fi comunicată autorităților, instituțiilor și persoanelor interesate prin grija secretarului general al orașului Eforie. Hotărârea a fost adoptată cu un număr de ....16.... voturi “pentru”, ...–.... voturi “împotriva”, din totalul de 16 consilieri în funcție. PRESEDINTE DE SEDINTA CONTRASEMNEAZA CONSILIER SECRETAR GENERAL ORAS EFORIE ORBOCEA DANIEL-VICTOR PREOTEASA GABRIEL ROMÂNIA, jud. Constanţa, Eforie Sud, str. Progresului, nr. 1, tel. 0241748149, fax 0241748979, www.primariaeforie.ro

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala