29 iulie 2026 · Inițiator: Ciprian IONIȚĂ-BARNEA

HCL 32/2026 Dumești adoptată

Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați, a devizului general actualizat precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului de investiție " Înființare sistem de canalizare menajeră în satele Dumești Vechi și Valea Mare, comuna Dumești, județul Vaslui" aprobat spre finanțare prin Programul Național de investiții " Anghel Saligny"

Denumire
Hotărârea nr. 32 din 2026 a Consiliului Local Dumești
Emitent
Consiliul Local Dumești
Număr
32 / 2026
Data
29 iulie 2026
Inițiator
Ciprian IONIȚĂ-BARNEA
Localitate
Dumești, județul Vaslui
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru proiectul de canalizare menajeră în satele Dumești Vechi și Valea Mare, finanțat prin Anghel Saligny. Asta înseamnă că bugetul local va susține costurile estimate ale investiției, iar valoarea și elementele tehnice ale proiectului sunt actualizate pe bază de proiectul tehnic final. Pentru locuitori, decizia poate implica eliberarea fondurilor locale alocate, termenele de execuție ale lucrărilor și eventualele impacturi temporare în zonele vizate în timpul construirii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art 1. — Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizaţi în urma elaborării proiectului tehnic pentru obiectivul de investiţii: „ÎNFIINȚARE SISTEM DE CANALIZARE MENAJERĂ ÎN SATELE DUMEŞTII VECHI ȘI VALEA MARE, COMUNA DUMEȘTI, JUDEŢUL VASLUI” conform Anexei nr. | care face parte integranta din prezenta hotărâre. Art. 2. - Se aproba devizul general actualizat în urma elaborării proiectului tehnic pentru obiectivul de investiţii: „ÎNFIINŢARE SISTEM DE CANALIZARE MENAJERĂ ÎN SATELE DUMEŞTII VECHI ŞI VALEA MARE, COMUNA DUMEȘTI, JUDEȚUL VASLUI” conform Anexei nr. 2 care face parte integranta din prezenta hotărâre. Art. 3. - Se aproba finanţarea de la bugetul local al UAT Comuna Dumeşti a sumei de 12.945.381.31 lei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saliany”, pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021. aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării. lucrărilor publice și administraţiei nr. 1333/2021. Art. 4, — Anexele | şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5. - Prezenta hotărâre se comunică. prin intermediul secretarului comunei. în termenul prevăzut de lege. primarului comunei și prefectului judeţului Vaslui și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet. Emisă astăzi: 29.07.2026 Această hotărâre a Jost adoptată în şedinţa extraordinară din datu de 29.07.2026, cu respectarea prevederilor OUG m 372019. Codul Administrativ, cu un numar de AQ voturi .. pentru”, D voruri împotrivă” şi ...abtineri” din totalul de 13 consilieri locali în funcţie si AD consilieri locali prezenti la sedinta Contrasemnează pentru legalitate, Preşedinte de ş Secretar general al UAT Dumești, Consilier | ANEXA NR. | LA HOTĂRÂREA NR.32/2026 Anexu 2.2 b ln normele metodologice Caracteristicile principale şi indicatorii tehnico - economici ui obiectivului de investiţii Denumirea obiectiv ului de investiţii: „INFIINTARE SISTEM DE CANALIZARE MENAJERA IN SA TELE DUMESTIL VECIII SI VALEA MARE, COMUNA DUMESTI, JUDE FUL VASLUI”, Faza (Nota conceptuală/SE/DALI/PT) PUII+DU Beneficiar (41) Comuna Dumesti Satele Dumestii Vechi si Valea Amplusament: Mare, Comuna Dumesti, Judetul Vaslui Valoare

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă