28 septembrie 2023 · Inițiator: Marius SCRECIU

HCL 272/2023 Drobeta-Turnu Severin adoptată

Hotărâre privind aprobarea Statutului Municipiului Dr.Tr.Severin, Județul Mehedinți

Denumire
Hotărârea nr. 272 din 2023 a Consiliului Local Drobeta-Turnu Severin
Emitent
Consiliul Local Drobeta-Turnu Severin
Număr
272 / 2023
Data
28 septembrie 2023
Inițiator
Marius SCRECIU
Localitate
Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți
Stare
adoptată
Pe scurt

Dr.Tr.Severin își aprobă propriul statut ca unitate administrativ-teritorială, în care se descrie forma juridică, sediul, stemma și delimitările teritoriale. Se stabilește că municipiul este reședința județului Mehedinți, cu 60 de localități componente, și se indică între vecinătățile sale (licit, cu localități din immediat apropiate). Pentru locuitori: documentul definește cine poate administra bunuri și contracte ale orașului, dar nu prevede termene sau schimbări imediate ale taxelor sau zone specfice; totuși, detalii despre suprafețe și delimitări sunt prezentate în anexe.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. Regulamentul de acordare a titlului de "Cetăţean de Onoare" al municipiului Drobeta-Turnu Severin stabileşte persoanele cărora li se poate conferi acest titlu, criteriile de acordare, drepturile de care aceste persoane se bucură şi procedura de acordare şi retragere a titlului. Art. 2. Titlul de "Cetăţean de Onoare" al municipiului Drobeta-Turnu Severin se poate acorda persoanelor fizice române sau străine pentru merite deosebite în domeniul economic, politic, juridic, socialcultural, ştiinţific, educaţie, sănătate, sport, dezvoltare urbanistică, relaţii internaţionale, apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, culte, administraţie publică, protecţia mediului, etc., precum şi altor persoane importante, reprezentative pentru municipiul Drobeta-Turnu Severin. Art.3. Titlul de "Cetăţean de Onoare" al municipiului Drobeta-Turnu Severin se acordă de Consiliul local al municipiului Drobeta-Turnu Severin cu respectarea criteriilor şi procedurii prevăzute în prezentul Regulament. CAPITOLUL II. INIŢIATIVA ACORDĂRII TITLULUI DE "CETĂŢEAN DE ONOARE", PERSOANELE CĂRORA LI SE POATE ACORDA TITLUL ŞI CRITERIILE DE ACORDARE A TITLULUI Art.4. Titlul de "Cetăţean de Onoare" se poate acorda, după caz, din iniţiativa: 1. primarului; 2. consilierilor locali; 3. cetățenilor, în conformitate cu art.136 alin.1 din Codul administrativ Art.5. Acordarea titlului nu este condiţionată de: 1. cetăţenie; 2. naţionalitate; 3. vârstă; 4. domiciliu; 5. sex; 6. religie; 7. apartenenţă politică. Art.6. Titlul se acordă: 1. în timpul vieţii celui în cauză; 2. postmortem. Art.7. Titlul are următoarele caracteristici 1. este personal; 2. este netransmisibil; 3. este un drept al titularului; 4. are valabilitate nedeterminată; 5. conferă drepturi titluarului Art.8. Sunt îndreptăţite să fie propuse pentru acordarea titlului persoanele în viaţă, cetăţeni români sau străini, născute sau care au trăit în municipiul Drobeta-Turnu Severin sau a căror activitate este legată de municipiul Drobeta-Turnu Severin și care se găsesc în una din următoarele situaţii: a) personalităţile din ţară şi/sau străinătate care prin activitatea lor în diferite domenii de activitate au contribuit semnificativ la dezvoltarea şi modernizarea municipiului Drobeta-Turnu Severin şi a imaginii acestuia; b) persoanele care s-au remarcat în mod deosebit în protejarea unor monumente istorice, de artă, ale naturii şi mediului înconjurător; c) personalităţile marcante care prin activitatea lor

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă