Aprobarea documentatiei tehnico-economice pentru obiectivul de investitii Extinedere sistem de canalizare in satele Baraitaru, Cornu de Jos si Belciug
Pe scurt
Se aprobă documentația tehnico-economică pentru extinderea sistemului de canalizare în satele Bărăitaru, Cornu de Jos și Belciug, în cadrul programului Anghel Saligny, inclusiv finanțarea din fonduri naționale și cheltuielile eligibile din bugetul local. Se aprobă și categoria de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului, ajustată după verificările Ministerului Dezvoltării (corectarea valorilor din Anexa 2.2b și completarea cantităților/numărului de racorduri). Pentru locuitori înseamnă că proiectul poate începe, se stabilesc finanțările și termenele pot apărea în faza de execuție, iar racordările la canalizare vor face parte din investiție.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.
O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.
Hotărârea nr. 4 din 2024 a Consiliului Local Drăgănești
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea documentatiei tehnico-economice pentru obiectivul de investitii Extinedere sistem de canalizare in satele Baraitaru, Cornu de Jos si Belciug
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
COMUNA DRĂGĂNEȘTI
Comuna Drăgănești, str. Principală nr. 59, tel./fax o244/465.208,
e-mail: primarQprimariadraganesti.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru obiectivul de
investiţie "Extindere sistem de canalizare în satele Bărăitaru, Cornu de Jos și Belciug,
comuna Drăgănești, Judeţul Prahova - faza S.F.”, aprobat pentru finanțare prin
Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând
categoriile de cheltuieli finanţate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului
Urmare a completărilor solicitate în urma verificărilor efectuate de Ministerul
Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei cu privire la acest obiectiv de investiții,
ID g&uo, prin care ni s-a pus în vedere ca valoarea din Anexa 2.2b să fie egală cu valoarea
capitolului 4 din deviz și să completăm Anexa 2.2b și cu cantitatea și numărul de
racorduri individuale,
Având în vedere:
- referatul de aprobare nr. 752/13.02.2024, întocmit de Primarul comunei Drăgănești și
raportul de specialitate nr. 749/13.02.2024 al Compartimentului Financiar Contabil si Resurse
Umane din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Drăgănești, în care se
prezintă și se fundamentează necesitatea aprobării proiectului de hotarâre aprobarea
documnetaţiei tehnico-economice pentru obiectivul de investiție "Extindere sistem de
canalizare în satele Bărăitaru, Cornu de Jos și Belciug, comuna Drăgănești, județ Prahova - faza
S.F (Studiu de Fezabilitate)”, aprobat pentru finanțare prin Programul naţional de investiţii
„Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la
bugetul local pentru realizarea obiectivului;
În conformitate cu:
- prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și
conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de
investiții finanţate din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare;
- prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 14/2018 privind instituirea unor
măsuri în domeniul investiţiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și
completarea unor acte normative și prorogarea unor termene,
- prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea
Programului național de investiții "Anghel Saligny";
- prevederile Ordinului nr. 1.321/2021 pentru aprobarea standardelor de cost aferente
obiectivelor de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-c) din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiţii "Anghel
Saligny",
|!
- prevederile Ordinului nr. 1333/2021 privind aprobarea Normelor metodologice
pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 95/2021
pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny”, pentru categoriile de
investiții prevăzute la art. 4 alin. () lit. a)-d) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
95/2021
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. b), coroborat cu alin. (4) lit. d), art. 139 alin. (3), art. 154
alin. (a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind
Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Local al comunei Drăgănești, judeţul Prahova adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art. Se aprobă modificarea indicatorilor tehnico-economici stabiliți prin
Hotărârea Consiliului Local nr. 38/12.07.2023 a Consiliului Local al comunei Drăgănești,
judeţul Prahova, articolul 2, aferenţi obiectivului de investiţii "Extindere sistem de
canalizare în satele Bărăitaru, Cornu de Jos și Belciug, comuna Drăgănești, Judeţul
Prahova - faza S.F.”, conform noii <<Anexe 2.2b Caracteristicile principale si indicatorii
tehnico-economici ai obiectivului de investitii>> la Ordinul privind aprobarea Normelor
Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 95/2021 pentru aprobarea
Programului național de investiţii Anghel Saligny.
Art.2 Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul Comunei
Drăgănești prin aparatul de specialitate al acestuia.
Art.3 Anexa 1 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4 Prezenta Hotărâre se comunică prin grija secretarului general al comunei
Drăgănești, Instituţiei Prefectului - Judeţul Prahova, pentru controlul legalităţii, Primarului
comunei Drăgănești, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei,
autorităților, instituțiilor sau persoanelor interesate și va fi afișată pe site-ul Primăriei comunei
Drăgănești, județul Prahova.
Contrasemnează
SECRETAR GENERALE
W STAN
Nr. 4/13.02.2024
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.