28 noiembrie 2025

HCL 81/2025 Dochia adoptată

Organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ din comuna Dochia, județul Neamț în anul școlar 2026-2027

Pe scurt

Se stabilește rețeaua școlară din comuna Dochia pentru anul școlar 2026-2027, adică se decide ce unități de învățământ vor funcționa, la ce niveluri vor opera și în ce locații. Decizia include numărul de preșcolari și elevi pentru fiecare școlarizată, ceea ce înseamnă pentru locuitori cum vor fi repartizați copii între școli și astfel eventuale schimbări de trasee, termene și resurse. Practic, autoritatea decide unde vor învăța copiii în anul 2026-2027 și câți copii vor fi în fiecare unitate, cu implicații asupra organizării și finanțării locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă rețeaua școlară pentru unitățile de învățământ care vor funcționa în comuna Dochia, județul Neamț, în anul școlar 2026-2027, după cum urmează: Denumirea PJ/ Adresa Înv. de Nivelul Nr. preșcolari Nr. elevi Nr. total elevi unității școlare AR stat/înv. școlarizat și preșcolari part. PJ Sat Dochia, com. Școala Dochia, str. Strada Înv. de stat Preșcolar 55 177 232 Gimnazială nr. nr. 1, nr. 1202, jud. Primar 1 Neamț Gimnazial (2) Organizarea rețelei școlare respectă încadrarea cheltuielilor unității/unităților de învățământ de stat în fondurile alocate pentru finanțarea de bază și în…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Strada Inv.
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Strada Inv” în Dochia

Denumire
Hotărârea nr. 81 din 2025 a Consiliului Local Dochia
Titlu oficial
Hotărâre privind organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ din comuna Dochia, județul Neamț în anul școlar 2026-2027
Emitent
Consiliul Local Dochia
Număr
81 / 2025
Data
28 noiembrie 2025
Localitate
Dochia, județul Neamț
Stare
adoptată
Locuri citate
Strada Inv
Teme
Școli și educație

Pe același subiect în Dochia

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL NEAMŢ CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DOCHIA HOTĂRÂREA nr. 81 / 28.11.2025 privind organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ din comuna Dochia, județul Neamț în anul școlar 2026-2027 Consiliul Local Dochia, judeţul Neamţ, întrunit în ședință ordinară a celui de-al 6-lea mandat, 2024-2028. Analizând temeiurile juridice, respectiv: - art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și alin. (2) și art. 136 alin. (4) din Constituția României, republicată; - art. 10, paragraful 3, din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; - art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările și completările ulterioare; - art.129 alin. (2) lit.d), alin. (7) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; - art. 16, 19 și 23 din Legea nr. 198/2023 Legea învăţământului preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul nr. 6637/2025 privind aprobarea Calendarului operațiunilor de organizare a rețelei școlare, pentru anul şcolar 2026- 2027; Luând act de: - adresa Inspectoratului Școlar Județean Neamț, înregistrată cu nr. 12992 din 04.11.2025; - referatul de aprobare înaintat de Păduraru Constantin, primar al comunei Dochia, înregistrat cu nr. 6726 din 06.11.2025; - adresa Școlii Gimnaziale nr. 1 Dochia nr.1688 din 06.11.2025; - Avizul conform al Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Neamț, înregistrat cu nr. 13111/18.11.2025. În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art.196 alin. (1), lit.”a” din Ordonanța de Urgență nr. 57 /2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local Dochia, judeţul Neamţ, adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1. (1) Se aprobă rețeaua școlară pentru unitățile de învățământ care vor funcționa în comuna Dochia, județul Neamț, în anul școlar 2026-2027, după cum urmează: Denumirea PJ/ Adresa Înv. de Nivelul Nr. preșcolari Nr. elevi Nr. total elevi unității școlare AR stat/înv. școlarizat și preșcolari part. PJ Sat Dochia, com. Școala Dochia, str. Strada Înv. de stat Preșcolar 55 177 232 Gimnazială nr. nr. 1, nr. 1202, jud. Primar 1 Neamț Gimnazial (2) Organizarea rețelei școlare respectă încadrarea cheltuielilor unității/unităților de învățământ de stat în fondurile alocate pentru finanțarea de bază și în numărul de posturi didactice, didactice auxiliare și nedidactice aprobate acesteia de către Inspectoratul școlar. Art. 2. Prin adoptarea prezentei hotărâri, la data intrării acesteia în vigoare, se abrogă și își încetează aplicabilitatea prevederile Hotărârii Consiliului Local Dochia cu nr. 77 din 14.11.2025. Art. 3. Prezenta hotărâre se va comunica Instituţiei Prefectului jud. Neamţ, Inspectoratului Școlar Județean Neamț, autorităţilor interesate şi se aduce la cunoştinţă publică prin grija secretarului comunei Dochia. Președinte de ședință, Contrasemnează pentru legalitate, Gaman Gheorghe Secretar general delegat, Chiuaru Maria Hotărârea a fost adoptată cu 11 voturi „pentru”, 0 „împotrivă” şi 0 ”abţineri” dintr-un total de 11 consilieri locali în funcţie şi 11 consilieri participanți

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: mol.edigitalizare.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala