Modificarea organigramei și statului de funcții pentru aparatul de specialitate al primarului comunei Dochia județul Neamț
Pe scurt
Se aprobă modificarea organigramei și a statului de funcții pentru aparatul de specialitate al primarului comunei Dochia. Practic, se reorganizează posturile și responsabilitățile din cadrul administrației locale, iar noile documente (organigrama și statul de funcții) intră în vigoare în locul celor din 2022; în consecință, pot apărea schimbări în numărul și atribuțiile angajaților, cu impact asupra muncii zilnice a locuitorilor. Hotărârea prevede încetarea aplicării vechilor reglementări din 2022 și transmite sarcinile de implementare primarului și inspectorului resurse umane.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă modificarea organigramei şi a statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului comunei Dochia, (2) Statul de funcții anexa 1 și organigrama anexa 2, modificate fac parte din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DOCHIA
HOTĂRÂREA nr. 5 /20.01.2023
privind modificarea organigramei și statului de funcții pentru aparatul de specialitate al
primarului comunei Dochia județul Neamț
Consiliul Local Dochia, judeţul Neamţ, întrunit în ședință ordinară a celui de-al 5-lea
mandat, 2020-2024.
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
a) prevederile art. III din O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare,
aprobată prin Legea nr. 13/2011;
b) - prevederile art 129, alin.(3), lit.c) art. 370,art.388, art. 405, art. 406, art.407, art. 409, din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
d)- prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
Luând act de: - referatul de aprobare înaintat de Iacob Iulian Cornel, primar al comunei Dochia
nr. 299 din 13.01.2023:
-Avizul comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Dochia.
-raportul de specialitate nr.106 din 09.01.2023 al inspector resurse umane.
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art.196 alin. (1), lit.”a” din Ordonanța de Urgență nr. 57
/2019 privind Codul Administrativ,
Consiliul Local Dochia, judeţul Neamţ, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art.1 (1) Se aprobă modificarea organigramei şi a statului de funcţii pentru aparatul de
specialitate al primarului comunei Dochia,
(2) Statul de funcții anexa 1 și organigrama anexa 2, modificate fac parte din prezenta
hotărâre.
Art.2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prevederile HCL nr. 27 din
15.04.2022 își încetează aplicabilitatea.
Art.3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează primarul comunei
Dochia, și inspector resurse umane.
Art.3 Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului judeţul Neamţ şi autorităţilor
interesate şi se aduce la cunoştinţă publică prin grija secretarului general al comunei Dochia.
Președinte de ședință Contrasemnează pentru legalitate,
Tudurache Constantin Secretar general al comunei Dochia
Pascaru Vasile
Hotărârea a fost adoptată cu 11 voturi „pentru”, 0 voturi „împotrivă” şi 0”abţineri” dintr-un total de 11
consilieri locali în funcţie şi 11 consilieri participanți
UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ANEXA NR. 2 la .H.C.L. NR. 5 DIN 20 .01.2023
COMUNA DOCHIA , JUDEȚUL NEAMȚ
ORGANIGRAMA U.A.T. COMUNA DOCHIA
JUDEȚUL NEAMȚ
CONSILIUL LOCAL DOCHIA PRIMAR
CABINET 1
11 1
SERVICIUL COMP.MEDICALABIBLIOTECA COMP. SECRETAR GENERAL
VOLUNTAR COMUNALA
PROTECTIA REGISTRU
DOCHIA VICEPRIMAR
PT SIT. MEDIULUI AGRICOL AL COMUNEI DOCHIA
URGENŢĂ
1
1 1
1
COMP.URBANISM COMPARTIMENT BIROUL COMP.
SERVICIUL REGISTRATURĂ,
COMP. STARE , AMENAJAREA CONTABILITATE ACHIZITII
COMP. ASISTENŢĂ PUBLIC DE PAZA RELAȚII PUBLICE
CIVILĂ ŞI TERITORIALA FINANCIARA, PUBLICE
SOCIALĂ, AUTORITATE AL COMUNEI ȘI MONITOR
RESURSE DOCHIA OFICIAL LOCAL
TUTELARA ȘI TAXE SI
Compartiment/ UMANE
1 IMPOZITE
Birou Asistent ASISTENȚĂ MEDICALĂ
Medical COMUNITARĂ 1 3
Comunitar 0 6
Total posturi
1 post 1 1
1
2
a) 2 posturi funcţii de demnitate publică
b) 1 post de conducere specifică : Secretar general al comunei Dochia
c) 1 post funcţie publică de conducere: şef birou contabilitate
d) 10 posturi funcţii publice de execuţie
e) 8 posturi funcţii publice contractuale
f) 1 post în cabinetul primarului
g)1post asistent medical comunitar
NOTĂ: Postul contractual de asistent medical comunitar din cadrul Serviciului de asistenţă medicală comunitară Dochia este cuprins la capitolul bugetar „Sănătate” şi nu intră în numărul maxim de posturi, prevăzut
la art.III, alin.(1) din O.U.G. nr.63/2010- pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare.Cabinetul primarului este înființat
conform art. 546 lit. k) și lit. l) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Din aparatul de specialitate al primarului fac parte un nr. de 15 persoane asistenți personali ai persoanei cu handicap grav.
Anexa nr. 1 la HCL nr. 5 din 20.01.2023
STAT DE FUNCŢII
COMUNA DOCHIA, JUD.NEAMŢ
N Numele, STRUCTURA FUNCTI Functia publica Cl Gradu Niv Functia Treapta Nive OBSE
R. prenumele/VAC A DE a- l elul contractuala profesio lul RVATI
C ANT, temporar DEMNIT de de de sa profe stud de de nala/gra stud I
R VACANT dupa ATE conduce conduc executie sional iilor condu executie d iilor
T. caz PUBLIC re ere cere
A specifică
DEMNITARI
1 IACOB IULIAN- PRIMAR
CORNEL
2 VACANT VICEPRI vacan
MAR t
SECRETAR GENERAL
3 PASCARU secretar I S
VASILE general
al
comunei
Dochia
Birou Contabilitate financiară,
taxe şi impozite
4 VACANT șef I S vacan
birou t
5 UNGUREANU inspector I princi S
AGNES- pal
NICULINA
6 [persoană fizică] inspecor I super S
ior
7 HERDEŞ TEREZA referent III super M
ior
8 LAZĂR ANA femeie G/M
de
serviciu
9 BUTĂ MIHAI- şofer I G/M
MARIAN
Compartiment stare civilă şi
resurse umane
1 PĂDURARU inspector I super S
0 CRISTINA ior
Compartiment registru agricol
1 CĂPITANU inspector I super S
1 CONSTANTIN ior
Compartiment asistenţă
socială, autoritate tutelară și
asistență medicală comunitară
1 CIUBOTARU inspector I super S
2 ANA-ILONA ior
1 ANĂSTĂSOAIEI asistent principal S
3 ALINA-MARIA medical
licențiat
Compartiment urbanism,
amenajarea teritorială
1 GAMAN inspector I super S
4 VERONICA ior
Compartiment achiziţii publice
1 TEMPORAR consilier I asiste S temp
5 VACANT achiziții nt orar
publice vacan
t
Compartiment protecţia
mediului
1 CHIUARU inspector I princi S
6 MARIA pal
Compartiment registratură,
relații publice și Monitor
Oficial Local
1 [persoană fizică] inspector I asiste S
7 nt
Cabinet primar
1 STOIAN consilier M
8 RENATA
Serviciul Voluntar pentru
Situaţii de Urgenţă
1 CRĂESCU ANA şef M
9 S.V.S.
U.
Biblioteca comunală Dochia
2 COPCIC bibliotec IA M
0 BEATRICE- ar
MIRELA
Serviciul Public de Pază al
comunei Dochia
2 BARCAN ILIE paznic G/M
1
2 MIRON paznic G/M
2 GHEORGHE
2 ANTON DANIEL- paznic G/M
3 VASILE
Funcţia Număr posturi Ocupat Vacante Total
e
Demnitari 1 1 2
Nr. total de funcţii publice 10 2 12
Nr. total de funcţii publice de 1 0 1
conducere specifică
Nr. total de funcţii publice de 0 1 1
conducere
Nr. total de funcţii publice de 9 1 10
execuţie
Nr. total de functii contractuale 8 0 8
Nr.total de funcţii contractuale 1 0 1 Numele şi prenumele, Iulian-Cornel Iacob
de conducere funcţia deţinută şi
semnătura şi ştampila (în
Nr. total de funcţii contractuale 7 0 7 original) conducătorului
de execuţie autorităţii/instituţiei
Nr. total de posturi potrivit 19 3 22 publice solicitante
pct. 1 din anexa la O.U.G.
nr. 63/2010 cu modificările şi
completările ulterioare
Funcții prev. art. III alin. (2) din 1 0 1
OUG 63/2010, cu
modificările şi completările Primarul comunei
ulterioare Dochia
Nr. total de funcţii din instituţie 20 3 23
* sub fiecare şef de structură se
vor trece toate funcţiile publice
şi tot personalul contractual
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.