7 mai 2026

HCL 30/2026 Dochia adoptată

Acordare sprijin nou nascuti

Pe scurt

Se aprobă acordarea unui sprijin financiar pentru fiecare nou-născut în comuna Dochia, ca măsură de susținere pentru familii. Sprijinul este destinat familiilor cu copii nou-născuți și se finanțează din bugetul local pe anul 2026, conform unor reguli stabilite prin hotărâre, cu termenele și condițiile ce vor fi precizate în hotărârele ulterioare. Pentru locuitori, înseamnă mai puține/mai mari cheltuieli la început de viață pentru copii, în funcție de numărul de nou-născuți și de prevederile bugetare aprobate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă, începand cu data de 07.05.2026, acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut, în cuantum de 1.000 lei/copil. (2) Aprobarea Metodologiei privind acordarea stimulentului financiar pentru fiecare copil nou născut, conform anexei nr.1. (3) Sumele vor fi alocate din bugetul local de venituri şi cheltuieli

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 30 din 2026 a Consiliului Local Dochia
Titlu oficial
Hotărâre privind acordare sprijin nou nascuti
Emitent
Consiliul Local Dochia
Număr
30 / 2026
Data
7 mai 2026
Localitate
Dochia, județul Neamț
Stare
adoptată

Pe același subiect în Dochia

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL NEAMŢ CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DOCHIA HOTĂRÂREA nr.30 din 07.05.2026 privind luarea unor măsuri de sprijin financiar pentru fiecare copil nou nascut Consiliul Local Dochia, judeţul Neamţ, întrunit în ședință ordinară a celui de-al 6-lea mandat, 2024-2028. Analizând temeiurile juridice: - art.120 alin. (1) și art.121 alin.(1) și alin.(2) din Constitutia României, republicată; - art. 3 paragraful 2 și art.4 din Carta Europeana a autonomiei locale, adoptata la Strasbourg pe 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997; - art.7 alin.(2), art.258 alin.(2) si (3), art.259, art.263 si art.487 din Codul civil, adoptat prin Legea nr.287/2008, republicat, cu modificările și completările ulterioare; - art. 2 alin. (1), art.3 alin. (1), alin. (2), art.5 lit.m), art. 66 alin. (1) si alin.(4) si art.68 alin. (1) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ş completările ulterioare; - art. 2, art. 9 alin. (2) si art. 36 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările şi completările ulterioare; - art.2 alin.(1) si art. 25 din Legea tinerilor nr. 350/2006, cu modificările si completările ulterioare; - Legea nr.116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, cu modificarile si completarile ulterioare; - Legii nr.273/2006 privind finantele publice locale cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordonanta de guvern nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritatile și instituțiile publice; -Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică administrativă pentru eleborarea actelor normative, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare; Ținând seama de prevederile : -H.C.L nr. 28 din 07.05.2026 privind aprobarea Bugetului local al comunei Dochia , pentru anul 2026. Luând act de: - referatul de aprobare nr.2500 din 06.05.2026 al proiectului de hotărâre intocmit de dl primar Păduraru Constantin, în calitate de inițiator; -raportul de specialitate nr.2173 din 20.04.2026 al compartimentului de asistență socială; - avizele favorabile al comisiilor de specilitate ale Consiliului local . În baza prevederilor art. 129 alin.(1) , alin. (2) lit. d) , alin. (7 ) lit. b) si ale art. 196 alin. (1) lit a ) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare; Consiliul Local Dochia, judeţul Neamţ, adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1. (1) Se aprobă, începand cu data de 07.05.2026, acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut, în cuantum de 1.000 lei/copil. (2) Aprobarea Metodologiei privind acordarea stimulentului financiar pentru fiecare copil nou născut, conform anexei nr.1. (3) Sumele vor fi alocate din bugetul local de venituri şi cheltuieli. Art. 2. Primarul comunei Dochia , prin aparatul de specialitate, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei . Art. 3. Secretarul general delegat al comunei Dochia, va comunica prezenta instituțiilor, autorităților și persoanelor interesate. Președinte de ședință, Contrasemnează pentru legalitate, Pruteanu Ana Secretar general delegat, Chiuaru Maria Hotărârea a fost adoptată cu 11 voturi „pentru”, 0 „împotrivă” şi 0 ”abţineri” dintr-un total de 11 consilieri locali în funcţie şi 11 consilieri participanți Anexa nr. 1 METODOLOGIA PRIVIND ACORDAREA STIMULENTULUI FINANCIAR PENTRU NOU-NĂSCUȚI Prezenta metodologie are la bază prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011, ale Legii nr. 272/2004 republicată, privind protecția și promovarea drepturilor copilului și ale Strategiei Naționale privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei. Tipuri de beneficiari Beneficiarii prezentei metodologii sunt părinții/părintele copilului/copiilor nou-născut/născuți vii cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a comunei Dochia. Depunerea cererii și documnetele obligatorii Cererea privind acordarea stimulentului financiar pentru nou-născut se va depune, pentru fiecare nou-născut, la compartimentul de asistenta socială al Primăriei comunei Dochia, împreună cu toate documentele doveditoare. III. Acte necesare: - Cerere tipizată, conform anexei A la prezenta metodologie; - Actul de identitate al unuia din părinți (în original și în copie); - Certificatul de naștere al copilului nou-născut (în original și în copie); - Certificat fiscal, care să ateste că nu au datorii către bugetul local, pentru ambii părinții ; - Extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar , după caz. IV. Etapele analizării dosarului și condițiile de acordare Condiții de acordare: - Stimulentul financiar se acordă o singură data pentru fiecare nou-născut, pe bază de cerere și documente justificative. -Cel puțin unul din părinți are domiciliul sau viza de reședință pe raza comunei Dochia de cel puțin 12 luni. -Părinții se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului. Dosarul cu actele doveditoare este acceptat numai dacă este complet. Termenul de depunere a dosarului este de 30 de zile de la data nașterii copilului. V. Nu beneficiază de prevederile prezentei metodologii, persoanele care: - Nu se încadrează în condițiile de eligibilitate stabilite de prezenta metodologie. - Au depus un dosar incomplet sau actele care însoțesc cererea nu sunt valabile (sunt expirate, nu sunt semnate sau ștampilate, după caz, etc.). - Stimulentul financiar nu se acordă beneficiarilor care au datorii sau datorii neeșalonate către bugetul local. - Nu au respectat termenul de depunere a cererii. VI. Acordarea și plata alin.(1) După analiza documentelor de către compartimentul de asistență socială se va emite o Dispoziţie de acordare a stimulentului financiar, in cuantum de 1.000 lei, pentru nou-născuți. alin.(2) Stimulentul financiar pentru nou-născuți se va acorda și plăti /vira în termen de maximum 30 zile lucratoare de la depunerea cererii . Anexa A la Metodologia privind acordarea stimulentului financiar pentru nou-născuți CERERE PENTRU ACORDAREA STIMULENTULUI FINANCIAR PENTRU NOU-NĂSCUȚI Subsemnatul(a) _____________________domiciliat(ă) în comuna Dochia , str.______________, nr. ___,localitate________________ telefon _____________, posesor al B.I./C.I. seria ________, nr. ______________, cod numeric personal _____________, eliberat de ______________, la data de __________, vă rog să-mi aprobați acordarea stimulentului financiar pentru nou-născut, născut la data de _________________,în calitate de părinte al acestuia. Declar pe proprie răspundere, sub sancțiunile art. 326 din Codul penal privind infracțiunea de fals în declarații că, pentru copilul identificat cu C.N.P. _____________________s-a depus doar prezenta cerere, în vederea acordării stimulentului financiar pentru nou-născut. Persoana îndreptățită se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului și locuiește împreună cu acesta, copilul nefiind încredințat sau dat în plasament unei alte persoane ori unui organism privat autorizat sau serviciu public. Menționez că doresc ca suma de bani: □ să fie virată în contul bancar menționat în extrasul de cont anexat □ să fie ridicată de la caserie de titularul cererii Data _____________ SEMNĂTURA ROMÂNIA JUDEȚIL NEAMȚ PRIMĂRIA COMUNEI Dochia Nr. 2500 din 06.05.2026 REFERAT DE APROBARE La proiectul de hotărâre privind privind luarea unor măsuri de sprijin financiar pentru fiecare copil nou nascut Având în vedere: -necesitatea susținerii familiilor tinere și a creșterii natalității la nivelul comunității; -scăderea numărului de nașteri în ultimii ani, fenomen care afectează dezvoltarea demografică și socio- economică a localității; - nevoia de a încuraja tinerii să rămână în localitate sau să revină și să își întemeieze o familie; -rolul autorității publice locale în sprijinirea cetățenilor și îmbunătățirea calității vieții; - fenomenul migrației tinerilor către alte localități sau în afara țării, cu impact direct asupra echilibrului socio-economic al comunității; -necesitatea implementării unor măsuri concrete de sprijin pentru familiile tinere, în vederea stimulării natalității și consolidării mediului familial; -importanța susținerii financiare acordate la momentul nașterii copilului, ca formă de sprijin imediat pentru cheltuielile inițiale; Apreciez că acordarea stimulentului pentru nou-născut constituie o măsură oportună și necesară, menită să sprijine familiile în perioada imediat următoare nașterii copilului, să încurajeze întemeierea și stabilitatea familiilor tinere, precum și să contribuie la creșterea atractivității localității pentru tineri. Totodată, această măsură reprezintă un instrument de politică socială locală, orientat spre combaterea declinului demografic și stimularea revenirii tinerilor în comunitate, în vederea construirii unui mediu stabil și sustenabil pe termen lung. În consecință, Propun spre dezbatere și aprobare proiectul de hotărâre privind acordărarea unui stimulent pentru nou-născuți în cuantum de 1000 lei, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legislația în vigoare. Primar, Păduraru Constantin

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: mol.edigitalizare.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala